Secretul Deliei

Secretul DelieiCe urmeză să citiţi mai jos este un fragment din ceea ce se vrea un viitor roman sub numele de „Secretul Deliei” Trebuie să menţionez că nu este nici corectat nici revizuit; l-am postat în stare ‘brută’ astfel că, îmi cer scuze anticipat pentru orice atac asupra limbii române – nu a fost cu intenţie.

– ma iubesti?! Zi-mi inainte sa pleci, ma iubesti sau nu?!

– Delia…

– spune-mi! tu nu te mai intorci !

– o sa ma intorc, promit!

– nu ma intereseaza, poti sa vi si maine, mie azi sa-mi spui ca ma iubesti!

– poate…

– poate? Poate ce? Poate ma iubesti? Poate te introci? Poate nu te introci? Ce poate!?

– doar poate… poate daca ma iubesti o sa ma intorc sau poate daca eu te iubesc o sa am motiv sa ma intorc.

– ti se pare un joc?

– da, e un joc, viata e un joc, dar tu esti as-ul din maneca mea.

– termina cu prostiile, zi-mi unde mergi, cand te introci, zi-mi ca ma iubesti!

– stii ca-mi esti draga, stii ca acolo unde merg o sa-mi fie bine, si stii si ca o sa ma introc cand ti-o fi dor de mine…

– si daca nu te mai introci?

– inseamna ca nu ti-a fost dor de mine.

– si cum o sa stii ca mi-a fost dor de tine, cine o sa-ti spuna?

– inima ta.

– cum asa, iar incepi?

– nu, vorbesc foarte serios, o sa stiu, o sa imi spui chiar tu, pentru ca o sa port sufletul tau in buzunaru’ de la piept.

– eu te iubesc pe tine mihai…!

– si eu … o sa ma intorc…

Si cam astea au fost ultimele lui cuvinte inainte sa plece. Era iarna, era frig, era zapada si multa, multa lume in Gara de Nord. Avea pe el o geaca de piele neagra, blugi negrii, o pereche de ochelari meniti sa-l apere nu de soare, ci de privirile celor din jur. Cu castile in urechi astepta trenul de 1.30 spre Viena.

Apare si trenul. Nu are bagaje, nu are decat ganduri, la fel de negre ca si hainele de pe el. Urca in vagonul numaru’ 3, locul cu numaru 13.

 ––––––––––––––––––––––––––––––

– uite care-i treaba, nu ma intereseaza ce o sa faci cu ei, lucrurile trebuie sa fie sa fie puse la punct atunci cand te sun, e destul de clar?

– nu stiu ce sa zic …

– cred ca ai nevoie sa iti readuc aminte cu cine vorbesti! Eu sunt sefa ta! Mai tii minte asta, sau ai nevoie de ceva sa iti reaminteasca?

– nu. Ma scuzati, nu am vrut sa va supar doar ca…

– nici un dar, nici un parca si niciun poate! Asa cum ti-am zis asa sa faci! Mi-ai luat bilet ?

– da, v-am rezervat pana si locul.

– e bine, bravo. Ce te uiti la mine asa? Astepti si un premiu sau ce?!

– ma scuzati, aveti biletele aici…

– asa! Locu’ 14, vagonu’ 2, la ce ora pleaca?

– la 12.15.

– rezevarile la hotel? Ai telefonat la Asociatie?

– ca de obicei, o sa va astepte unu dintre oamenii nostrii la receptia hotelului, rezervarea e facuta pe numele rusesc, sa nu va uitati pasaportul.

– da, da le am la mine, pe toate: Sharah, Anna inclusiv pe ala turcecesc; pe care inca nu stiu sa il rostesc.

– ar trebuii sa va grabiti, am chemat un taxi…

– cat e ceasu’?

– este deja 11.45.

– … atunci plec. O sa ma introc intr-o saptamana, daca nu, anunta-mi secretara ca se ocupa David de contractele alea.

– Va doresc o noapte linistita domnisoara Dana.

Taxiul demareaza in goana spre Gara de Nord. La unul dintre semafoare, pe undeva pe langa Bucur Obor, in loc sa traverseze intersectia la culoarea verde, se opreste brusc.

– ce se intampla?

– stati linistita domnisoara, o mica problema cu radiatoru’, sau de la alimentare…

– ce inseamna beculetul rosu’ de pe bord, nu ma pricep la masini dar nu pare de bine?

– da, e de la benzina dar nu mai functioneaza de mult, stati linistita, ma pricep, plecam cum ai zice peste.

– cum ai zice peste? … ce dracu mai inseamna si asta? Mai am 15 minute sa prind trenu’ credeti ca o sa ajungem?

– da domnisoara, stati linistita.

Intr-un final, automobilu’ isi face loc prin troienele de zapada si nocturnii pasageri ai noptii ajung la gara.

– sa-mi bag picioarele, in taxi-urile ma-sii, am pierdut trenu’. Cine mama dracu’ a mai vazut asa ceva, cand ajungi mai devreme trenu’ pleaca mai tarziu decat ar trebuii. Odata nu ajung si eu mai devreme si tocmai atunci pleca la ora stabilita!

– domnisoara, nu ma intereseaza problemele dumneavoastra, vreti alt bilet sau? Nu vedeti ca mai sunt persoane la coada in spatele dumneavoastra?!

– incercam sa fac un fel de conversatie, al tren spre Viena, la ce ora este?

– la 1.30, in noaptea asta, aveti noroc, de obicei nu sunt 2 pe zi…

– nici pe mine nu ma intereseaza conversatia, un bilet pentru ora 1 jumate.

– Vagonu’ cu numarul 4, locul cu numaru 13.

– Mda…, multumesc, cred!

Apare si trenul. Fara alte complicatii toti calatorii, inclusiv Dana, urca la bord si trenul pleaca in directia Brasov, cu destinatia Viena.

– Avem cipsuri, sucuri, ciocolata! Cipsuri, ciocolata, cola…!

– Nu va suparati…

– Nu ma supar frumoasa domnisoara, cu ce sa va servesc, am de toate, milka, praline, sau poate sunteti la cura, am si batoane fittness…

– Imi pare rau, nu ma intereseaza nimic, nu obisnuiesc sa mananc dulciuri, vroiam doar sa va intreb, avem vagon restaurant in trenu’ asta?

– Da, este, dar nu stiu daca au ceva de manacare pe acolo, nu prea intreaba multa lume.

– Unde e?

– Cum va uitati acum, al 2-lea vagon dar…

– Va multumesc frumos, vanzare buna!

Pleaca spre restaurant si cu ochii in telefonul mobil, care tocmai suna, se loveste de cineva, un scuza-ma si isi vede de drum. Mananca o salata de legume si se intoarce in compartiment. Ar fuma totusi, dar pana la urmatoarea oprire mai e ceva si in compartimentul ei: „probabil mi-ar sarii baba aia nebuna in cap ca-i afum nepotii”.

––––––––––––––––––––––––––––––

Unul dintre controlori anunta urmatoare oprire: „Brasov, cu stationare 15 minute”. Probabil ca ar trebuii sa cobor, sa iau o gura de aer. Ma tot gandesc, la Delia, trebuia oare sa ii fi spus unde merg? Las’ e mult mai bine asa, macar sa nu stie cu ce ma ocup, ar crede ca sunt nebun. Cu ocazia asta, o sa zic ca am vazut si Brasovu’, macar gara; clar, cobor. E asa frig afara, daca pleaca fara sa anunte am pus-o, raman in gara. Ma calca pe nervi zapada asta, de 3 saptamani o tine tot asa… un Craciun in fiecare zi, doar ca nu primesc nicun cadou. E aproape hipnotizant cum pica fulgii din cer, ma uit in sus si nu se mai termina, o armata alba, in miniatura; Daca inchid ochii, cati pasi pot sa fac fara sa ma doboare arcasii cerului?… Si uite asa daca nu ma uit pe unde merg dau peste o tipa (la propriu).

– imi cer mii de scuze, n-am vrut…

– normal, dupa ce omori omu’ ce sa zici?

– ma uitam dupa…

– dupa ce te uitai, chiar asa mica iti par?!

– de fapt nu ma uitam, tocmai inchisasem ochii…

– dom’ne tu esti normal? Cu adica inchisasei ochii? Obisnuiesti des sa mergi asa? Te ajuta?!

– inca odata, imi cer scuze, nu stiu ce e cu mine, probabil zapada e de vina….

– da, bine ca nu e de vina zapada ca incerc sa ma adun de pe jos

– aaa, ma scuzati, lasati-ma sa va ajut

– mda, ca si cand, acum dupa ce m-ati ridicat ma simt mai bine.

– inca odata ma scuzati, chiar nu am vrut sunteti in regula?

– mda, sunt o femeie puternica, normal ca sunt bine.

– cred ca ar fi bine sa ne intoarcem in tren, o sa plece.

– da, asa e. O noapte linistita!

– la fel si dumneavoastra, si inca odata, va rog sa ma scuzati!

Ca sa vezi, cu ochii dupa stele si fulgi, am ajuns sa omor oamenii pe strada. Nu ma mai dau jos pana la Viena, poate mai dau peste careva si nu ma mai lasa sa ies din tara. Cred ca ar fi bine sa ma culc, si asa am prea multe ganduri. Maine cand ajung se mai elibereaza situatia. Ma tot gandesc la Delia, nu pot sa o sun, nu pot sa-i dau niciun mesaj… am imaginea ei in fata asa ca imi permit sa ii spotesc: noapte buna Delia…

  ––––––––––––––––––––––––––––––

Gara din Viena. E deja lumina afara. Pare ca pe austrieci nu i-a prea atins iarna, la ei inca straluceste soarele. Mihai coboara din tren. Dupa o noapte de somn, imaginea garii din Wien ii este ca un bulgare de soare in mijlocu’ iernii. Ia un taxi si se indreapta spre hotel. Stazile aproape ca nu au vazut zapada pe aici. Ajunge la Hotel Formula 1 si isi ia in primire camera. Nu e cine stie ce dar e de ajuns pentru cat va ramane, un pat, dus apa calda si caldura. Face un dus, porneste televizorul si adoarme.

––––––––––––––––––––––––––––––

Nu pot sa cred, asa tara ca asta n-am vazut de cand sunt. I-auzi la el, da peste mine, ma aduna de pe jos si in loc sa ma ridice, imi bate campii de cum privea el stelele cu ochii inchisi. Extraordinari romanii … cateodata imi pare rau ca am crescut aici, astia nu o sa se schimbe niciodata. Poate daca dorm un pic ma calmez, si trece si timpu’ mai repede.

-Domnisoara treziti-va!

– Ce e?

– Am ajuns in Viena de mai bine de 30 de minute, o sa plecam inapoi spre Romania…

– Sa-mi bag… cum dracu’ am dormit atat si parca tot obosita sunt, cobor acum.

– Mai aveti 2-3 minute.

– Da, va multumesc!

Nu pot sa cred, mai aveam un pic si ma intorceam inapoi. Trebuie sa incep sa dorm noaptea, in ritmu’ asta tura viitoare cand adorm s-ar putea sa nu ma mai trezesc. Asta ar fi culmea, ca-n filme, scapt de toate si mor de somn: – Taxi!!!

Si ajung si la hotel, la receptie, cu gandul la un dus fierbinte:

– Willkommen im Hotel Formula 1.

– I don’t understand you, can you speak in english please?

– Wellcome to Formula 1 hotel!

– Hello there to you to!

– Do you have a reservation?

– Yes, S.  Yvora.

– Just a second… This is your room: 313.

– Thank you.

– Have  a good day miss.

– You too!

Camera de hotel, nu ma asteptam oricum la prea multe. Fac un dus fierbinte. Comand o pizza si incerc sa inteleg ceva din ce e la televizor. Undeva in jurul orei 20, incepe sa sune alarma de incediu. Pana sa imi dau seama daca e doar o simulare sau ceva real, vad fum intrand pe sub usa. Imi iau repede telefoanele si fug la afara din cladire. Ajung jos si zic ca pentru mine.:

– sa-mi bag picioarele, asta imi mai trebuia…

– da, e … frig afara.

– ce?

– va aprobam…

– tu! Nu esti tipu’ din gara? de la Brasov!?

– ba da, am dat peste dumneavoastra…

– da, tipu’ cu capu-n stele.

– imi puteti spune si asa, inca odata imi cer scuze, n-am vrut.

– Avand in vedere cat de frumos arde hotelu’, ce pot sa zic, cred ca nu face nimic.

– Nu cred ca am facut cunostiinta, ma numesc Mihai…

– Tara arde la propriu si dumneavoastra imi recitati din „Cum sa o agat pe tipa din tren, cu o replica de 2 bani, in fata unui hotel care tocmai a luat foc”!

– Si eu sunt incatat sa va cunosc, doamna..

– Sorina, domnisoara Sorina!

[merită o continuare ?] …

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 responses to “Secretul Deliei”

  1. Allure says :

    Merită, da 🙂 E refractară și obraznică don’șoara Sorina. În plus, cine știe ce chestii se leagă…iar Marius e foarte secretos în ce privește ocupația lui – poate e agent sub acoperire 😉

  2. Ionuţ Petraru says :

    Sincer, nu ţi-am citit textul şi nici nu cred că îl voi citi în această formă. Poate că e de calitate proza ta, dar nu se merită să îţi oboseşti ochii. Îţi sugerez să o corectezi şi să o rearanjezi în pagină. Ştiu că ar fi de preferat un alt fel de feedback (strict pe subiect), însă, nu. Hai că nu e chiar mare textul, în maximum o oră îl dai gata :))

    • Daniel Nica says :

      Imediat ce o să am timp, o să fac şi o corectare.
      O să revin cu un răspuns către tine, imediat ce rezolv şi „problema” asta; sper ca apoi să ajungi la concluzia că e un text care mertită citit.
      Îţi mulţumesc pentru feedback. 🙂

      O noapte liniştită.

  3. A.M says :

    are potential dar ceea ce nu inteleg e abordarea. poate trebuie sa o mai citesc odata. pana la urma narezi la persoana a III a sau I . adica pana la urma povestesti din prisma personajului sau nu?

    • Daniel Nica says :

      la persoana I şi a III-a, momentan sunt atât personaj cât şi narator, la un moment dat o să dispara abordarea la persoana I, nu o să mai fie necesară.
      Mulţumesc pentru încurajare. 🙂

  4. comentatoramator says :

    Pe cand continuarea? Am recitit si cred,nu ,cu siguranta as vrea sa fie o continuare…

  5. A. says :

    Nu stiu cine a reusit sa te convinga sa scrii proza,dar se pare ca te pricepi.Felicitari pentru ceea ce ai scris si sper sa continui sa scrii si sa te perfectionezi.

  6. A. says :

    „Cum sa incepi ceva despre care n-ai nicio idee? Eu NU pot sa scriu proza, chiar daca odata cu ideea imi vin si cuvintele…”Remember?
    Cred ca nu vom sti niciodata ce ne rezerva viitorul,nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: