Vot | Oltenii proști și săracia lor

harta politica

O să fiu „scurt” și la obiect.

Sunt din Severin, din Mehedinți. Sunt oltean. Am votat acasă. Eram dispus să votez cu Brânză; chiar și Vadim părea o idee bună. Orice. Doar să NU fie ponta!

De ce ? De ce NU ponta ?

Știu că activiștii de partid care împart fluturașe pentru 10ron/seară și alte câteva categorii pe care nu am de gând să le mai enumăr o să-mi sară în cap dar o să argumentez:

  1. Fapt: RAAN (Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare) închide Termo și Chimic. De ce ? Pentru că toți de la PDL la PSD la etc. au furat atât de bine, încât în perioada următoare peste 1000 salariați ai acestor companii o să fie ex-salariați, deci în jur de 1000 (o mie!!!) de familii rămân fără pâine! Ce are a face ponta ? Acum câteva luni ponta, în calitate de Premier, i-a adunat (obligat să vină) pe toți oamenii aștia pe platforma din fața Combinatului, ca la o manifestare PCR, și le-a promis alături de o mână de chinezi (actori plătiți, cel mai probabil) că o să facă investiții. Să stea liniștiți.

Rezultat: Oamenii nu și-au mai primit salariile încă de atunci. Sau au primit, luna trecută, pentru o lună de muncă, 50 RON sau 10 euro și un pic, cât o cafea în Franța sau Anglia. Au rate la bănci, credite, leasing-uri, etc.

Consecințe: Oameni pe care îi cunoscu, oameni muncitori care n-au făcut toată viața decât să plătească taxe și impozite pentru țara asta și-au pierdut mașinile, casele… Cum se zice pe la noi a venit banca și le-au luat. Le-a luat tot! Nu pentru că nu au vrut să își plătească ratele ci pentru că nu aveau cum !

  1. Fapt: Prieteni, colegi sau simple cunoștințe, poate chiar tu care citești acum sunt plecați la studii în alte țări. Constituția asta a noastră, încălcată de toți cei care își permit zice că tot românu’ are DREPTUL să voteze! Așa au vrut și ei.

Rezultat: În seara alegerilor, news-feed-urile rețelelor de socializare erau pline de imagini care demonstreză că NU au fost lăsați să VOTEZE. Activiștii de partid, indiferent de culoare o să-mi zică: “da’ dom’le, de ce au plecat acolo, fug de România?” sau “dacă nu au ajuns la timp la secția de votare” sau „nu e vina noastră [partid politic]” sau “au fost trucate”.

O să vă răspund, tot indiferent de culoare pentru care faceți propagandă:

Au plecat pentru mai bine, au plecat și fug de România; dar nu de familie, nu de prieteni, nu de peisajele sau țara asta frumoasă, nu de oamenii frumoși au fugit. Au fugit de imbecili care vă dau vouă câte 10 lei ca să îi pupați în c*r și care le fură tot, de la sănătate, la educație. Au mers acolo sperând la un viitor mai bun, sperând să nu mai fie atinși de banii murdari ai băieților deștepți (și mă bucur dacă/sigur se simte cineva!). “Băieți deștepți” le-au luat sigurul lucru pe care mai puteau să îl ia de la ei: DREPTUL LA VOT!

Știu sigur că au ajuns la timp la secțiile de votare, știu la fel de sigur că au stat la cozi câte cel puțin 3 ore. Știu sigur că tot ce a apărut în presă cu referire la cozile infernale și încercările statului român de a nu-și lăsa poporul să voteze este ADEVĂRAT. Pentru că am văzut poze făcute de oameni pe care îi cunosc, sau cu care beau un suc atunci când, în vacanțe revin în Ro. Poze cu ei, poze cu alții… dovezi mai mult decât valabile în orice tribunal din lume.

De ce sunteți voi, agaricii-10-ron-pe-seară cu tot cu partidele voastre vinovați ? Sunteți vinovați că v-ați lasat, ca și mie cândva, cumpărați pe nimic… vinovați că în loc să formați o majoritate împotriva lor, chiar și fără bani, faceți ‘voluntariat’ pentru imbecilii care ulterior o să vă facă să plecați la căpșuni… vinovați în fața părinților voștri care lucrează pe 10 – 15 milioane pe lună din cauza celor pe care voi îi propulsați mai departe…

Consecințe: Prietenii, foștii colegi sau doar simplele cunoștințe pe care le știu plecate NU au votat. Nu pentru că nu au vrut ci pentru că nu au fost lăsați !

Ce treabă are asta cu ponta ? TOȚI care s-au aflat în situația asta votau contra Ponta. Votau la fel ca mine chiar și „Willy” Brânză, numai să nu fie ponta.

În concluzie, mă întreb de ce Banatul și Ardealul votează împotriva lui ponta și săracii din Olteania votează de când mă știu eu roșu ? Când zic SĂRACII din Oltenia o să vă simțiți jigniți, dar nu e un afront la adresa voastră sau a mea, eu SUNT oltean, e un fapt. Uitați-vă doar la trenul București – Severin care are “delay’ cel puțin câte o jumătate de oră !!! Cei care (încă mai) aveți bunci la țară, cum e cu w.c.-u’ în fundu’ curții ? La mine la țară tot acolo e… voi aștia din Severin, cum e într-un oraș care are un potențial turistic extraordinar să nu se facă decât borduri ? Cum e să nu ai un Cinematograf ? Cum e, când ești în liceu să nu poți să găsești măcar conceptul de job part-time ?!

Sau greșesc ? Poate în Târgu-Jiu e altfel situația ? nu ?! …

Dacă tu, olteanule de rând, citești asta și răspunzi la întrebările de mai sus o să concluzionezi ca și mie, că “după ce că suntem săraci mai suntem și proști” ! Nu e un afront la adresa voastră sau a mea. Nu e nici un abuz de putere din spatele unui monitor. E purul adevăr!

Închid “dialogul” dramatic prin “am votat neamțu’”; nu pentru platforma lui politică sau pentru față. Platforma n-am văzut-o iar fața nu-mi place. Am votat neamțu’ pentru că e sigurul care are o șansă în fața lu’ “Iliescu junior”.

Cu drag,

Un oltean sărac, mai puțin prost.

Edit:
Articolul a fost preluat de ȘtiripeSurse.ro:
http://www.stiripesurse.ro/comentariu-oltenii-prosti-si-saracia-lor_938137.html


p.s.: ponta cu „P” mic nu este o eroare.

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 responses to “Vot | Oltenii proști și săracia lor”

  1. Ana says :

    La Targu Jiu , inainte de alegeri , a fost inaugurat un Mall. Iertat sa imi fie , nu am nimic contra targujienilor , dar chelului exact tichie de margaritar ii lipsea!

  2. Ana says :

    De ce săracii din Oltenia votează cu Ponta şi Banatul, Ardealul şi alte regiuni votează împotriva lui? Păi o să încerc să îţi dau eu un răspuns.
    Sunt din Severin şi am rămas tot aici la facultate printre puţinii studenţi care nu fug de Severin, ceilalţi fiind în Banat, Ardeal sau prin alte colţuri ale ţării. În Severin majoritatea populaţiei care a rămas sunt cei cu vârta peste 50 de ani, cei care nu au vârsta legală pentru a vota, cei cărora nu le pasă de ţara lor atât cât sa se ducă la vot sau cei care se duc, dar îi cumpara Ponta cu o găleată, un tricou etc. şi în minoritate sunt cei cărora chiar le pasă, se duc la vot, votează cu „capul pe umeri” şi incearcă să le schimbe mentalitatea pensionarilor cumpărati de Ponta cu 5-10 lei adăugaţi la pensie, care oricum îi dau de doua- trei ori înapoi la Stat pentru alte taxe.
    Dar asta este gândirea pensionarului român…. 😦 Păcat, mare păcat, deoarece nu se gândesc la binele copiilor şi cel al nepoţilor şi se lasă cumpăraţi!!!

    • Daniel Nica says :

      Bună Ana,
      Din păcate situația prezentată de tine e mai mult decât reală în Severin… dar problema este neschimbată în tot Sudul.. și estul țării… am menționat doar Oltenia pentru că eram în măsură să vorbesc despre ceea ce am/avem acasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: