Despre cum să ajungi “stewardeză” (1)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Știu că probabil ăsta e visul multora care din când în când mai călătoresc cu avionul și poate din când în când și visul celor care nu călătoresc cu avionul sau nici nu au să facă asta vreodată. Din fericire, pentru mine și pentru poate pentru unii dintre voi care citiți și ați vrea să încercați o carieră în mult visatul domeniu al aviației, a fi însoțitor de zbor nu s-a numărat1 printre visele mele.

Ideea mi-a venit acum câteva luni, pe vremea când lucram la Alaska A, alături de PRIETENII mei, Simina și Matei  (Știu că e o adăugire inutilă pentru mulți dintre cei care citiți, dar am simțit că trebuie să scriu asta). Întâmplarea a făcut ca, birourile noastre să fie în aceeași clădire, ba chiar la același etaj, cu ale unei companii aeriene. În fiecare zi, ne intersectam , pe scări, în lift, pe holurile clădirii sau în parcare. I-am tot analizat o perioadă, pe vecinii noștri îmbrăcați în uniforme de culoare roz. Atât ele (nr. fetele) cât și ei (nr. băieții), păreau fericiți cu ceea ce fac. Zâmbeau tot timpul, râdeau tot timpul. Aveau șoferi, care îi așteptam în față clădirii pentru a-i duce la aeroport, chiar dacă aeroportul era, realmente peste stradă. Încă sunt sigur că ar fi mai ușor dacă ar traversa pasarela, decât să facă așa cum zice Simina, “un tur de DN”. Cu timpul am început să intru în vorbă cu ei; din câte ziceau, totul e perfect.  Am totuși, o grămadă de cunoștințe, în lista de facebook, care lucrează pentru companii aeriene din Orient. Așa că, vrând-nevrând, am tot văzut check-in-uri: azi la New York, mâine la Tokyo, poimâine la Paris și tot așa. Parisul l-am văzut și eu deja, cu mai multe ocazii, dar restul îmi sunau2 imposibil de atins așa că am început și eu să cred că vecinii nostril au o viață minunată. Aproape că îi invidiam. “Să te plimbi prin toată lumea și să faci și atâția bani?!” mi-am zis eu și după câteva săptămâni de la gândul ăsta, îmi pregăteam deja costumul pentru primul interviu. Îmi aduc aminte cum îi spuneam doamnei simpatice de la xerox-ul unde mi-am printat CV-ul: “Cine știe, poate scap de orașul ăsta, și așa e prea aglomerat și nu mi-a plăcut decât înainte să-l văd”.

“Să fie într-un ceas bun!”3 mi-a spus ea și mi-a zâmbit.

Primul interviu a fost un fiasco total. Compania din orient care organizase interviul a fost atât de nepăsătoare cu privire la candidați. Nu spun asta pentru că nu am luat interviul, sau pentru că nici măcar nu căutau băieți (aspect confirmat de unul dintre organizatori), lucru pe care au uitat să-l menționeze atunci când ne-au chemat la interviu. Nu spun asta pentru că nu ne-au anunțat nici după ce am așteptat de pe la 8 dimineața până pe la orele 16 ale amiezii. Nu spun asta pentru că nu a existat nici ideea de ordonare a participanților, ci doar o îmbulzeală generală în față ușilor ce promiteau să te ducă în Orient ca să îți dea aripi. Desigur, nu spun asta pentru că după ore întregi de așteptat, în mulțimea transpirată care împrăștia zâmbete false, interlocutoarea mea nici măcar nu și-a ridicat nasul din foile din fața ei. S-a mulțumit să îmi transmită că o să mă sune dacă e nevoie de mine, în timp ce adăuga CV-ul meu maldărului de ‘vise spulberate’ fără ca măcar să se fi uitat pe el. Fiind pe puțin 400 de persoane, îngămădite în fața ușilor închise, am încercat o glumă, despre faptul că e foarte răcoare pe coridor. Trag concluzia că atât gluma cât și engleza mea au depășit așteptările doamnei din fața mea, de vreme ce, nu doar că mi-a oferit onoarea unei priviri ochi-în-ochi, ba chiar a și râs. Am zâmbit înapoi. I-am strâns mâna cu fermitate4 și am ieșit pe ușa care știam clar că nu o să mă ducă spre Orient5.

De obicei nu prea renunț, așa că am aplicat pentru o altă companie. Am avut intreviul cu angajatorii vecinilor noștrii, într-o dimineața de miercuri. Hotel Angelo, exact peste stradă de birourile Alaska A. Un număr de 34 (sper că îmi aduc bine aminte numărul) de participate, plus eu. Am ascultat câteva detalii despre companie după care am intrat pe rând la interviu, într-o ordine pe care o știam cu toții încă de la început. A fost atât de bine organizat totul, încât am avut timp să mă întorc la birou și chiar am și vândut două sisteme A în cele două ore cât a durat așteptarea. Am revenit la timp pentru interviul meu. Am avut de așteptat în total, cu tot cu prezentarea companiei, undeva la vreo două ore, ceea ce e rezonabil, comparativ cu timpii de așteptare și organizarea orientală a companiilor care te plătesc în dirhami. Interviul a fost, de fapt, un joc de rol în care am fost întrebat ce aș face dacă o persoană gravidă este așezată pe locurile situate la ieșirile de urgență ( Rândurile 16,17). Evident că nu aveam nici cea mai mică idee care ar fi problema, dar auzisem în treacăt, că pe rândurile din dreptul ieșirilor de urgență nu au voie gravidele, bătrânii și încă ceva… Mi-am adus aminte exact partea cu gravidele, ceea ce a fost de ajuns. Am mers către intervievatoarea care, așezată pe un scaun alături de celălalt intervievator, simula că e însărcinată. Mi-am intrat în rol încercând să îi explic situația:

  • Bună ziua.
  • Bună ziua.
  • Doamnă, îmi cer scuze pentru faptul că vă deranjez, dar în conformitate cu procedurile companiei noastre, va trebui să vă rog să mă însoțiți către un alt loc, pentru că nu vă este permis să stați în dreptul ieșirii de urgență.
  • De ce ? Eu vreau să stau aici.
  • Din cauza faptului că sunteți însărcinată, ceea ce…
  • De unde știi asta?!

Mă gândeam de unde știu. Nu știu. Pur și simplu așa era scenariul. Aveam să aflu mai târziu că după o anumită perioadă femeile însărcinate trebuie să informeze despre faptul că urmează să aducă pe lume un copil. Îmi imaginez că, de obicei, o femeie gravidă…dacă e undeva după luna a 6-a sau a 7-a se poate observa ușor, așa că improvizez:

  • Păi știți, se observă că….
  • Cum adică se observă, sunt abia în luna a 3-a, vrei să spui că sunt grasă sau ce ?!

Deja încep să mă enervez, nu era nimic despre asta în scenariul initial. În scenariu mi s-a explicat, clar, că știu că e însărcinată. Am impresia că o face inteționat ca să mă pice așa că îi dau mai departe:

  • Știți, adevărul este că și logodnica mea este însărcinată, tot în luna a 3-a și sunt anumite lucruri la dumneavoastră, care îmi seamănă cu semnele ei așa că de aici am concluzionat. Și dacă stau să mă gândesc, sunteți într-o formă de zile mari, și ochii dumneavoastră sunt foarte frumoși. Zic eu și zâmbesc complice.
  • Vă mulțumesc frumos.

Pentru un moment am cred că am scos-o la capăt. Am impresia că domișoara din fața mea mi-a zâmbit pentru o fracțiune de secundă și îmi sper că o să renunțe la a încerca să mă pice așa că îmi încerc norocul pentru a 2-a oară:

  • Știți, până la urmă, va trebuii să vă mutăm…
  • Nu vreau să mă mut, am foarte mult loc aici!
  • Din păcate, este o prevedere legală, nu ține de mine, având în vedere că sunteți însărcinată, conform legii…

Simpatica domnișoară din față mea revine la sentimentele anterioare și își reia jocul de însărcinată “pe stop”:
-Poți țipa mai tare de atât ?! Poate nu te-a auzit tot avionul…

Deja mă blochez, nu mă așteptam la asta. Nu știu ce să zic și ea observă asta așa că își joacă cartea mai departe:

  • Voiam să fie o surpriză! Soțul meu nu știa! Acum mi-ai stricat surpriza!

Acum sunt sigur, singura ei intenție e să mă pice. Jocul se termină. E ciudat că îmi zâmbește, ba chiar am impresia că se amuză nu de mine, ci cu mine. Cum am fost singurul participant de sex masculin încerc sp fac o glumă inainte de ieșirea mea din scenă:

  • Ar fi păcat și în același timp, discriminare dacă ar pica toți băieții.

Ei râd. Eu plec. Știu că am picat, dar aflu mai târziu.

 

 

Note de subsol:

 

1 nu a vrut să fac “spoiler” dar trebuie să adaug: și nici nu o să se numere vreodată

2 și încă îmi sună

3 acum că s-a întâmplat, încă deliberez… a fost oare într-un ceas bun, sau ceasul rămânsese fără baterii ?

4 pentru cei cu care, în trecut, am avut interviuri, eu fiind (mai mult sau mai puțin) în pozița de angajator: “fraților”, o mână flască, nu inspiră încredere și nici dacă îi rupi mâna celui din fața ta, nu câștigi prea multe puncte. Undeva între e de ajuns. Simțeam nevoia să zic asta. 😀

5 în contradicție cu Alah: Doamne ajută, că nu s-a întâmplat așa. 😀

A de ce pun link-uri către Alaska Energies România ? Nu, nu e profit share, doar că e un proiect TARE, de care au grijă niște oameni MIȘTO, la care țin foarte mult, așa că de ce să nu o fac ? J

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: