Despre cum să ajungi “stewardeză” (2)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Așa cum era și normal, mai încerc o dată. Se spune că a 3-a oară e cu noroc și a fost6, am fost la un alt interviu. De data asta culoarea este albastru deschis, o companie legată de Dublin. Organizarea a fost chiar mai bună decât a vecinilor îmbrăcați în roz. Am fost fix 42 de persoane. Ni s-a dat un test de limba engleză. Un fel de lucrare de control în clasa a 5-a. De completat câteva cuvinte și de ales alte câteva timpuri verbale. După ce am dat testul, ne-au lasat să așteptăm într-o sală amenajată pentru noi, cu mese, cu scaune. Știu că nu pare extraordinar, dar comparativ cu primul interviu, undeva aici se vede civilizația. Am așteptat cam o oră, o oră jumătate pâna la primul semn din partea celor care ne intervievau. Au venit în mijlocul nostru și au strigat 7 sau 8 nume, de pe o foaie. Au dispărut împreună cu persoanele nominalizate, în sala în care am dat testul. Mă gândeam că mi-aș dori să fi fost și eu strigat7. Eram ofticat, eram invidios pe cei care stăteau de vorbă, într-un al 2-lea pas, cu intervievatorii. Mă întrebam de ce mai aștept. Întrebările nu au durat mult. Cei 7 (sau 8) au ieșit din sală val-vârtej și s-au năpustit către ieșire. Am reușit să aud o conversație între o ea și cineva de la masa de lângă mine: “Cum se poate, am studiat engleză atâția ani, am făcut litere engelză-franceză. Succes fată”. Încep să înțeleg ce s-a întâmplat și îmi este confirmat în următoare minute. Cei doi intervievatori revin în mijlocul nostru. Un bătrânel simpatic, un pic grăsuț, cu părul alb și o doamnă brunetă, undeva la 40 de ani, cu o privire dură și un accent care îi transformă engleza într-o limbă necunoscută pentru mine. Mă întreb cu cine o să am norocul să stau de vorbă, de vreme ce ne-au împărțit între ei. Am stat de vorbă cu bătrânul grizonat. Am început să îi povestesc despre CV-ul meu, înainte să mă întrebe ceva, așa că atunci când a venit rândul lui să întrebe ceva, m-a întrebat dacă sunt dispus să mă relochez. I-am raspuns că da8. L-am întrebat dacă a mai fost în România, și cum i se pare, în încercarea de a-mi demostra cunoștinele pe care le am raportat la limba vorbită, cândva, de Mark Twain.

Concluzionez că interviul a fost un succes. Lucru pe care mi-l confirmă și ei, prin e-mail-ul în care sunt informat că urmează să iau parte la cursurile pentru obținerea licenței pentru zbor.

Am plătit taxa de înscriere și am așteptat confirmarea lor pentru sesiunea din care urmează să parte. Erau două sanșe: noiembrie 2015 sau ianuarie 2016. Am așteptat până aproape de sfârșitul lunii octombrie pentru a primii confirmarea și în același timp repartizare către o bază aleasă la de ei. Am fost repartizat în Kaunas, Lituania. Atunci când am primit e-mail-ul, atât eu cât și toți cei din jurul meu eram fericiți dar și debusoluați: “unde naiba e Lituania?” era întrebarea de pe buzele tuturor. Am aflat unde e; am aflat tot ce puteam să aflu cu ajutorul lui google. Am aflat că mi-am cumpărat toate tricourile degeaba, fiind vorba de o țară în care temperaturile nu sunt foarte prietenoase cu un tip căruia îi place soarele.

Timpul a trecut repede, cu toată alergătura după acte, cu mutatul lucrurilor din București la Severin, cu petrecerile de la revedere, cu tot ce a mai fost de pus la punct. A părut ca și când azi am primit e-mail-ul și mâine îmi luasem, deja, la revedere de la oamenii, care aveam să aflu mai târziu că alcătuiesc cu adevărat cuvântul ACASĂ. Mi-am luat la revedere de la aproape toți, de la cei pe care o să-i văd curând, de la cei pe care o să-i văd mai târziu și de la cei pe care, poate, nu o să-i mai văd niciodată9.

Am ajuns în orașul (dacă îl poți numi așa…) undeva a avut loc training-ul. Undeva pe lângă Frankfurt. Știu, sună bine. Deja călătoresc. Îmi pare să pentru dejamăgirele pe care le poate stârni fraza următoare, în cazul acesta. Cursurile au durat fix 6 săptămâni. În tot acest timp, atât eu, cât și colegii mei (30 la număr, într-o singură clasă) ne-am trezit la 8, pentru a începe pregătire ce se terminau undeva în jurul ore 19 dacă aveai noroc. Am învățat într-adevăr lucruri noi, pe care sper că nu o să le folosesc niciodată, de vreme ce majoritate se leagă de cum să te descurci -într-un limbaj mai brutal- dacă moare pilotu’, dacă pică avionu’, dacă ai vre-un incident medical la bord, sau dacă cumva teroriștii încearcă să preia conducerea avionului. Am învățat și că portughezii, atât ei cât și ele, sunt în mare măsură, băieții și fete de comitet. Am învățat ceva italiană în plus și am mai învățat că nimic nu durează veșnic (până și aerul condiționat renunță când nu te aștepți, fără motiv).

Training-ul a ajuns la final. Am trecut toate examenele, fără prea mare stres. Lucrurile în general, au fost logice, și în afara programului, care a fost ceva mai relaxat în cea de-a 2-a jumătate a cursului, lucurile au fost liniștite.

Deși ni s-a promis înainte de a începe cursul că o să ne întoarecem acasă pentru a ne lua tot ce avem nevoie, am plecat către noua aventură cu cele două genți pe care le aveam încă de la început. Ele zac acum pe dulapul apartamentului închiariat în Kaunas și nu au nici cea mai mică idee că eu nu am avut ocazia (promisă) de a mă întoarce acasă pentru restul lucrurilor (sau oamenilor) de care am nevoie. De fapt, mă gândesc că există posibilitatea ca nici ele să nu se mai întoarcă vreodată, acolo de unde au plecat acum câteva luni.

Odată ajuns în Lituania am crezut că lucrurile o să se aseze rapid, dar adevărul nu e chiar așa. Momentan încă aștept contul irlnadez care se presupune că trebuia să fie deschis încă din noiembrie și în care se presupune că trebuie să îmi încasez salariu. Sunt aproape 3 luni de când am părăsit țara pe care îmi doream atât de mult să o las în urmă și oamenii pe care îmi doresc cu mult mai mult să îi am înapoi. Abia ieri am reușit să rezolv actele pentru permisul de ședere aici. Încă aștept documentul care o să îmi spună în mod oficial că am voie să locuiesc aici. Încă aștept contul irlandez. De fapt aștept mult dar revenind la partea pragmatică o să fac o listă, pentru cei dintre voi care încă vreți să ajungeți în locul meu, ca să știți ce aveți de plătit.

Training-ul și cele necesare celor 6 săptămâni în Germania:

500 euro – taxa de înscriere (plătită încă din România)

700 euro (cazarea) Cazarea a fost oferită de cei care ne-au livrat cursurile și înseamnă un apartament cu un dormitor, o sufragerie (dacă o pot numi așa) baie și bucătărie, FĂRĂ interenet. Apartamentul se află într-o clădire ce a deservit cândva militarilor NATO și în împarți cu un coleg, ales de ei. Eu am avut noroc, ne-am înțeles și ne-am respectat, ba chiar ajutat. Aș putea spune că, dacă timpul ne-ar fi permis mai multe, aș fi putut spune că suntem prieteni acum. De asemenea, puteți găsi cazare și cu 400 – 500 de euro, la localnicii care se ocupă cu asta. O să aveți internet dar distanța până la centrul unde se țin cursurile poate să fie și de 1 oră de mers pe jos.
100-200 euro pentru mâncare. E indicat să aduceți ceva conserve de acasă, pe mine m-au ajutat. De asemenea luați în calcul că în banii aștia puteți include și o vizită la frizer, care vă costă în jur de 20euro, dacă instructorul vă cere asta.

Banii de distracție sunt în funcție de bugetul vostru. O bere la halbă în una din cele două cârciumi prezent în sat costă 2 euro iar o pizza, pe care o puteți mânca între orele 19 – 23 la singura pizzerie din sat, vă costă între 5 – 7 euro.

Mutarea în Kaunas

Menționez că, de vreme ce locuiesc cu încă cineva, am avut noroc și multe dintre cele mai jos nu am fost nevoie să le cumpăr sau să le plătesc, dar am făcut un calcul pentru a vă face o idee. Cifrele sunt aproape precise (+- 10 euro la suma totală).

115 euro – cazarea pe prima luna ( în a 2-a lună s-au adăugat și cheltuielile: 51 euro)

115 euro – garanția

30 euro – lenjerie de pat ( o pernă, o pătură, etc.)

100 euro  – mâncare

25 euro – vase: furculițe, cuțite, 2 farfurii, 1 oală, 1 tigaie, 1 cană

30 euro – legitimația de aeroport

15 euro – transportul aerport – ‘acasă’

20 euro – persmisul de locuiere în Lituania ( 10 euro traducerea contractului de muncă în lituaniană (doar o pagină) + 9,89 taxă de eliberare)

Toate de mai sus sunt, în mare, costurile pentru prima lună, sau costurile pe lună.

La cifrele de mai sus se adaugă 1500 euro , taxa pe care urmează să o plătești în primele 9 luni ale contractului.

Având în vedere cele citite de voi și scrise de mine, mai sus, vă doresc success dacă încă vreți să mergeți pe drumul ăsta. Iar dacă nu sunteți siguri, mai gândiți-vă o dată. Nimeni nu o să vă zică cât de greu e să fii departe de “Acasă”. Iar acasă, nu înseamnă, cel puțin pentru mine, clădiri. Acasă înseamnă oamenii cărora le duc dorul, acum și aici.

P.S.: s-a putea ca banii pe care îi primiți să nu îi primiți imediat așa că, fie aveți rezerve, fie aveți părinți și prieteni ca ai mei.

 

Note de subsol:

 

6 oare chiar a fost ?

7 și încă mă gândesc dacă era mai bine sau nu.

8 așa credeam atunci.

9 e ciudat câte se pot schimba într-un timp atât de scurt, dar suntem oameni…

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: