Pocăiții lor

pocaitii lor - Daniel NICA

 

Acum câteva zile stăteam într-un mall, în încercarea de a găsi un nou apartament, folosindu-mă de conexiunea la net (foarte bună, de altfel) a unei bănci. Evident că încercările mele de a comunica, cu cei ale căror anunțuri de închiriere le consideram interesante, au fost sortite eșecului încă la de la prima încercare.

  • Bună ziua, vorbiți engleză ?
  • Ne! și sunetul care mă anunța că discuția a fost încheiată prin apăsarea butonului roșu se auzea fără pic de menajamente.

După 3-4 încercări ratate, am încercat să apelez la cineva, care își bea cafeaua la masa de lângă mine. L-am rugat să vorbească în locul meu, cu persoanele pe care urma să le sun. Și asta ar fi făcut, dar din păcate următoarele 3 numere au sunat ocupat așa că am renunțat. Domnul care tocmai îmi oferise ajutorul a intrat în discuție cu mine întrebându-mă ce caut de fapt. I-am povestit de încercările mele de a găsi un apartament, de faptul că nimeni nu vorbește engleză, sau măcar franceză. Nu sunt sigur câte a înțeles din ce i-am povestit, de vreme ce nici engleza lui nu merita vre-un premiu (măcar) de consolare. M-am mulțumit să îi transmit complimentele mele pentru ajutorul acordat și am dat să plec. S-a împleticit puțin în cuvinte, vrând să mă întrebe ceva. I-am zâmbit, lăsându-l să înțeleagă că nu mă grăbesc să plec. Într-un final și-a găsit cuvintele.

  • Îți place să citești ?

Mă gândeam că m-a lovit norocul. Ultima carte pe care o mai aveam la mine era deja pe sfârșite și nu prea știam de unde să facă rost de o alta. M-am gândit că o să am parte de vre-un cadou de “bun venit în țara mea”. Cu gândul la posibilitatea de a primi în dar o carte, i-am raspuns vesel:

  • Da, îmi place să citesc. De fapt, chiar căutam o librărie unde aș putea să găsesc cărți în limba engleză.

Interlocutorul meu zambeste si incepe sa caute ceva in servieta lui. Sunt aproape sigur ca o sa primesc o carte desi …

  • Uite, zice el. Si imi inmaneaza o revista cu “Martorii lui Iehova”.

pocaitii lor - Daniel NICA

Nu pot sa zic ca nu am avut dreptate, până la urmă am primit ceva de citit. Iau revista și o îndes în rucsacul meu încercând să închei cât mai repede discuția. ÎI spun că am auzit de martorii lui și că trebuie să plec.

  • Sper să ne mai vedem, îmi zice el.

Nu pot să spun că împărțim aceleași gânduri. Cu toate astea, la două zile după dialogul nostru, în timp ce îmi mâncam croiassant-ul care îmi plătește locul la masa de lângă bancă și deci, conexiunea la net, cine îmi face cu mâna, fiind la doi metri în fața mea ? Exact. „Prietenul-martor” sau „martorul-prieten” își cumpărase o cafea pe care s-a dovedit că avea să o savureze în compania mea. Ne-am salutat. M-am întrebat ce am mai făcut cu apartamentul, dacă am gasit ceva. I-am spus că nu și am încercat să mă feresc din calea inevitabilului:

  • Știi, eu sunt cu “Martorii lui Iehova” și dacă vrei …
  • Știu despre voi dar în momentul ăsta citesc Biblia. Încerc eu să îi explic diplomatic că nu sunt interesat.
  • Da ? Păi asta e foarte bine.
  • ..nu știu.
  • Uite, dacă vrei când ne vedem tura viitoare îți pot arăta un film despre Dumnezeu …
  • zic eu încercând să îmi ascund dezaprobare și să fiu politicos.
  • Când mai vii pe aici ?
  • Nu știu. Uite cum facem. Dacă se întâmplă se ne mai vedem, atunci ăsta e un semn, și o să discutăm despre filmul tău. Trebuie să plec, mi-am terminat de verificat e-mail-urile.

L-am salutat și am plecat. Se pare că și aici au fost martori. Încă mă întreb de unde vine treaba cu martorii și oare la ce au fost aștia martori.

A 2-a zi, am plecat în căutarea unei librării pe care o găsisem pe net cu o seară înainte. Am găsit chiar mai multe, unele dintre ele pline de personalitate și stil și chiar una care oferă spre vânzare rafturi întregi de cărți în engleză. Dar despre asta (poate), într-un alt articol. Analizând coperta unei dintre cărțile pe care aveam de gând să o cumpăr aud o melodie ce pare că vine de afară. Mă duce cu gândul la pene, la căpetenii cu pălării împănate, la indienii, la corturi, la focuri de tabără în pădure, în mijlocul nopții. Îmi satisfac curiozitatea, pur românească, sau omenească și ies din librărie la fix pentru a vedea despre ce e vorba. Un alai de robe albe, cu tobe și alte câteva instrumente pe care nu a avut timp să le observ, stăbate aleea pietonală din fața librăriei. Cântă o melodia ale cărei versuri îmi sunt de ne deslușit. Zâmbesc și fac cu mâna trecătorilor care îi privesc. Melodia sună bine, îmi place. Alaiul se depărtează și îmi văd de drum, în direcția opusă.

În timp ce mă îndrept către următoarea librărie, rămân pe gânduri întrebându-mă, oare la ce fac reclamă, care e povestea lor. Norocul face, ca la întoarecere, să întâlnesc același grup, care acum se îndrepta către punctul din care plecasem eu. Mă gândesc că e un lucru bun că alea pietonală principală e o stradă în line dreaptă, așa am ocazia să îi întreb care e povestea lor.

  • Bună, îi zic unei domnișoare îmbrăcate în ceva ce semăna a halat de baie.
  • Bună, îmi zâmbește ea.
  • Vorbești engleză ?
  • Da, nu foarte bine, dar da.
  • Perfect; despre ce e vorba ? ce faceți, care e treabă cu melodiile astea ?
  • Se numește Hare Krishna…

(mă gândesc că m-a băgat în ceață dar tot vreau să aflu câte ceva)

  • Nu prea știu despre ce e vorba, eu un fel de religie sau ?
  • Da, e o religie, din India.
  • Și care e treaba cu cântecele astea ? Sună foarte bine, ce sunt ?
  • Melodia este aceeași dar cântăm diverse versuri.
  • Faceți asta des, sau azi e un motiv anume ? Sărbătoriți ceva sau care e motivul ?
  • Nu e o sărbătoare anume, facem asta în fiecare zi a săptămânii.
  • (nu-mi amintesc să-I fi văzut până acum).
  • Ar trebui să vi la noi, să vezi despre ce e vorba.
  • Da, poate.

Îmi notează adresa pe telefonul pe care i-l înmânasem deja pentru a-mi nota numele “religiei”.

  • Te așteptăm pe la noi, o să înțelegi mai multe.
  • Mulțumesc.

 

Plec mai departe și încă o dată drumurile mele și ale religiei, de orice fel, se despart. Mă gândesc, aștia ai lu’ Iehova sunt mai subtili, martorul-prieten nu aveam tobe; cred că îi prefer pe ei. Pe de altă parte, e deja a 2-a cerere de a mă alătura unei cine știe ce religii obscure, în nici 2 zile; undeva, ceva e greșit.

P.S: nu am net ca să văd exact la ce se referă religia asta, așa că dacă cineva are vreo idee, luminați-mă și pe mine :).

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

One response to “  Pocăiții lor”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: