Asylum – teatru labirint

Teatru labirint asylum - Daniel NICA Blog

Impresii la cald, așa le zice. Atât de la cald încât am deschis geamul de la terasă.

Astă seară am experimentat ceva experimental, cum i-ar zice. Am fost la teatru. Nu, nu e prima dată când merg la teatru. A fost prima dată când am mers la un astfel de teatru. Îi zice Teatrul Senzorial Labirint și îi găsiți la asylumlabyrinth.ro.

De ce pun link-ul înainte să vă spun despre ce e vorba ?

Pentru că oamenii sunt GENIALI, cu majuscule. Păcat că nu pot să pun majuscule la majuscule.

Nu știam la ce să mă aștept atunci când am intrat. Speram doar, la ceva nou, ceva diferit, ceva să-mi placă. Și am sperat bine. E ceva nou, e ceva diferit, e ceva ce o să vă placă.

Am intrat în Casa Studenților (din Timișoara). Două domnișoare vesele împreună cu alți 3 “așteptaci”, ca și mine, m-au întâmpinat pe holul relativ luminat. Paznicul clădirii era și el în încăpere cu ochii pe TV; pe TVR, pe TVR unu. Alături de muzica populară în surdină, zâmbetele celor două voluntare îmbrăcate nonconformist, au creat, deja, o atmosferă nouă.

Așteptarea n-a durat mult. Am intrat la ora stabilită.

(Paranteză explicativă: m-am înscris pe site-ul lor cu nume, număr de telefon și adresă de e-mail. Am fost sunat pentru a confirma împreună cu ei ora la care trebuie să ajung.)

Ca să înțelegeți de ce erau și alții care așteptau și de ce o oră stabilită, personal, pentru o piesă de teatru, lucrurile sunt simple: la ACEASTĂ piesă de teatru tu ești personajul principal. Exact ca în viață: intri singur și tot singur ieși din scenă.

Povestea se mulează pe reacțiile tale, pe dialogul tău cu personajele, pe, oarecum, deciziile tale. De fiecare dată piesa este alta. Fiecare specatator-personaj are o experiență diferită.

Nu o să divulg mai multe decât e necesar despre cum decurge piesa, e păcat să știi ceva înainte de vreme.

Cu toate astea vreau să scriu ceva despre una din scenele la care am luat parte alături de “Cristina” (sper că am reținut bine numele personajului).

Ne-am așezat jos și am vorbit, într-un întuneric complet despre priveliștea din fața noastră, care nu mai e așa cum era o dată. Despre magazinul roz care a fost distrus, despre plecarea mea. Despre cât de frig a fost acolo unde eu am plecat doar cu tricouri. Despre noi. Despre de ce nu a venit așa cum stabilisem și despre copacul nostru care „era acolo undeva în dreapta”. Am întreabat-o dacă îl mai vede și mi-a răspuns că l-au tăiat; nu mai e acolo.

Dragă Cristina, atât personaj, cât și actor. Într-un mod ciudat mâinile tale calde și vocea de aceeași temperatură m-au făcut fără să te cunosc sau măcar să te văd, să mă simt ca și când ne cunoaștem de o viață. Să mă simt în siguranță în negura deplină. Ziceam la începutul “piesei” fără să văd pe unde merg, că am mai avut încredere în femei și nu s-a terminat bine. Voce ace m-a călauzit către scena noastră a avut dreptate: “ai încredere în mine, o să fie altfel”. Am avut încredere și de data asta a funcționat.

Închei aici povestea scenei a cărei duble nu m-ar deranja să o revăd.

Cu riscul de a mă repeta: Oamenii ăștia sunt GENIALI ! Se joacă cu sentimentele tale, în cel mai pozitiv mod cu putință.

Dragi „Asylum” deși de data asta, voi nu mă vedeți, mă înclin în fața voastră și vă doresc:

“Noi să fim sănătoși!”

Așa că, în concluzie mergeți la piesele Asylum. Merită!

teatru-labirint-asylum-daniel-nica-blog-img2

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Trackbacks / Pingbacks

  1. Metamorfoze | Recenzie ? | Daniel Nica - Februarie 11, 2017

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: