Când te-am prins …

E târziu. Am avut treabă la birou până mai pe seară, după care am oprit la cofetărie să iau prăjituri. Ceasul din bord îmi arată 12.30 noaptea. Parchez în fața blocului. Iau prăjiturile și cele 2 ouă Kinder și urc scările. Nu a fost o zi rea dar sunt obosit și un pic ciufut din cauza somnului. Cu toate astea urmează 3 zile în care o să fiu acasă. Urc scările în fugă. Deschid ușa de la intrare.

Mă descalț și în timp ce mă îndrept către dormitorul nostru, aud voci din baie. Printre sunetul de apa curgând se aud râsete. Doua voci care râd. Aud cum se joacă. Zâmbesc; îmi sună a fericire. Se aude și apa; pare că se stropesc. Una dintre voci e a ta. Rămân în ușa dormitorului nostru și încerc să ascult discuția dintre cele doua voci. Nu deslușesc nimic; nimic cu excepția râsetelor. Pot să iți aud fericirea din glas.

Vin mai aproape; aproape de ușa băii. Acum pot sa te aud. Prind o parte din ceea ce zici, înainte ca sunetul apei să acopere restul propoziției:

hai, pupă-mă repede !

Încerc să zâmbesc dar sunt prea obosit. E aproape 1 ceasu’. Hotărăsc să mai rămân până la fix în ușă. Deși nu știu de ce nu dormi la ora asta, îmi place să ascult discuția voastră, la adăpostul luminii slabe din hol, în faţa ușii de la baie.

Mai prind un fragment: și eu te iubesc.

Vocea ta îmi răsună în urechi, o dată cu zâmbetul tău, pe care pot să mi-l imaginez. Încep să mă enervez. Credeam că lucrurile sunt clare între noi, că am stabilit niște chestii, că ne-am promis ceva, acum ceva timp. Mi se pare ca e cam târziu pentru iubire.

Deschid ușa. Tu ești îmbracată în tricoul pe care l-am cumpărat împreună, când am fost la Roma acum două luni. E destul de lung așa că nu știu daca ai pantaloni pe tine. Îmi imaginez ca porți doar perechea aia boxeri roșii, pe care mi-ai arătat-o acum 3 zile; sper doar că a ajuns comanda. Ești aplecată spre cadă și arăți de parcă te-ai jucat cu apă toata seara, ești pe jumătate udă.

Simți că am intrat așa că iți ridici privirea spre mine. Îmi zâmbești și arunci câțiva stropi de apă spre mine. Te ridici și vi să mă săruți. Din cada încă sar stopi de apă. Mă iei în brațe și îți lipești buzele de ale mele. Ezit o secundă. Mă simți și mă strângi și mai tare. Știi că am avut o zi grea și nu vrei să ne ciondănim din atâta lucru. Te gândești că nu e mare lucru, doar multă lume face baie noaptea.
Mă uit la tine și încerc să zâmbesc:

 – ce faceti voi aici?!

Simți că sunt nervos. Îmi zâmbești:

– făceam și noi o băiţă, nu te supăla așa tale !

Ești prea frumoasă. Plus că ai dreptate, nu trebuie să ne ciondănim pentru atâta lucru. Oricum, sunt cel mai fericit om din lume când vă văd împreună. Îți zâmbesc înapoi:

– Pot să îl iau eu ? Te mai odihnești și tu un pic.

– Da, chiar te rog; ne vedem în dormitor.

Îmi șoptești la ureche “ te astept …” și ieși din baie.
– Hai, Matei, v-ați bălăcit destul. Vrei să iți spun un secret ?
– Da, tati, vleau !

– V-am luat câte un ou Kinder, dar a lui mami rămâne la mine până mâine.
– De ce, tati ?

– Pentru că tu trebuia să dormi la ora asta, nu să faceți baie.
– E vina mea ?

– Nu, copile. Hai, trebuie să mergi la culcare.

Ajung în dormitor, mă dezbrac și te iau în brațe:
– Doarme buștean, l-ai pus sa înoate în cadă ?

Zâmbești și mă săruți:
– Am fost în parc azi, de asta e obosit. Abia aștepta să te vadă, de asta nu a adormit.

Îmi lipesc corpul de al tău. Îți simt căldura. Mă bucur că pot să te sărut înainte de culcare. Te uiți în ochii mei și îmi zâmbești:
– Încercam să adormim și noi. Chiar dacă noi nu lucrăm mâine, Matei tot trebuie să meargă la grădiniță. Îmi șoptești tu.

Te sărut pe buze:
– Ai prăjituri, pentru tine și pentru ăla mic, dimineață. Știu că ai pofte.

Somn ușor, frumoasa mea.

 

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 responses to “Când te-am prins …”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: