Teatru de papusi | Suflet de copil

Padurea fermecata - teatru e papusi - Asociatia bafi- Daniel NICA - Evenimente Timisoara - Header

#dndespre #teatrudepapusi #sufletdecopil #video&foto

Unde, când ?
Ieri, 11 martie, la Casa Artelor, în Timișoara.

Cine, cum ?
Andreea Bolovan
și Andra Ștefan au pus în scenă, „Pădurea Fermecată„.

Pe scurt  ?
Ajuns. Văzut. Râs. Copilărie. Plecat fericit.

Și pentru că A&A și spectacolul lor, merită mai mult decât un  text pe scurt, hai să povestim „pe lung”. Am ajuns la Casa Artelor la ce-a de-a 2-a reprezentație, fix la mijlocul zilei de sâmbătă. Așa cum era de așteptat era plin de copii. Are logică, nu ? Da, îi zice teatru de păpuși, teatru pentru’ ai mici.

La intrare mi s-a spus că au voie să intre toți care încă au suflet de copil. Perfect, am intrat.
Ce-i drept, n-am fost singurul fără de buletin. E frumos când vezi că și noi, „oamenii mari” încă avem în suflet piese de lego sau ursuleți de pluș.

Ziceam că am râs ? Corect, atât în calitate de copil cât și în calitate de om mare. Personajele fac o plimbare prin pădurea fermecată și ca în orice pădure apar vântul care vorbește, râul care are și el ceva de zis, spiritul pădurii și mulți alții (e păcat să facem spoiler. zic! ). Totul se învârte în jurul unui pui de „2 picioare” care află pe parcursul poveștii, trecând prin diverse încercări, află secretele pădurii.

Mi se pare cel puțin lăudabilă maniera în care au pus în scenă povestea. Sceneta i-a ridicat în picioare, la propriu, pe cei mici, dar a știu să ne țină și pe noi „ai mari”, pe scaune. Chiar cred că părinții veniți doar de dragul copiilor, s-ar întoarce și singuri. Știți cum e, glumele și metaforele le prinzi diferit în funcție de vârstă.

Dacă aș face o paralelă aș putea zice: „Lăsați prichindeii să fie aproape de natură !

Nu mai discutăm despre cum a fost spectacolul pentru că e de ajuns. Pentru limba română apăsați tasta 1 sau, a, da: mergeți la spectacolele lor. Unii zic că merită. Eu sunt de acord cu ei.

Și pentru că o piesă bună nu poate să prindă fără oameni buni, să revenim un pic spre oamenii din spatele cortinei. Spectacolul e adus la viață de Maria Brudașcă (Retroproiecții/Background design), Siviu Cotiușcă, Fabien Monestier (Suport creativ și tehnic). „Hosted by” Asociația BAFI, „Pădurea Fermecată” le are în prim-plan pe Andreea Bolovan și Andra Ștefan. Cele două, împreună cu echipa lor, au venit tocmai din Cluj ca să ne facă nouă sâmbăta mai frumoasă. Discutând cu ele, mă gândesc că reclama aia la visa (sau master card? ) e perfect adevărată. Ziceau ei: „Unele lucruri sunt neprețuite, pentru restu’ există Visa/Mastercard.„.

Știți de ce la vine BAFI ? Am aflat eu: „Bucuria de a fi„. Ce relevanță are asta raportat la Andra și Andreea ? Simplu, ne spun ele:

Printr-o poveste, schimbi ceva în viața unui copil; faci ziua lui mai frumoasă !

Și ceea ce subliniază ele, prin viu grai, nu face decât să-mi spună ceva ce am văzut deja în timpul piesei. E atât de frumos când le vezi cât de bine se simt jucând în fața celor mici, pentru ei.

Știți cum sunt prichindeii ? Gălăgioși și curioși. Andra și Andreea știu asta, văd asta, aud asta și le place. Ba chiar îi implică pe agitații „de ce?” în povestea lor.

Pentru ceea ce faceți voi, Andi Moisecu ar zice: „Mă-nclin!”.

Eu unu’ vă zic: Chapeau !

Cum zic ardelenii, „o fo’ fain!” așa că în concluzie, fac echipă, alături de Andeea și Andra:

„Și vă urăm să mergeți cât mai mult la teatru !”

Viață fără poze „e” pustiu așa că, mai jos, câteva poze realizate de Daliana Iacobescu, la Casa Artelor:

 

 

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: