Arhiva | Prin lumea largă RSS for this section

Eurotrip 2018 – Rijeka & Zagreb – episodul 2

Citește Eurotrip 2018 – Rijeka & Zagreb – Episodul 1

#dndespre #eurotrip2018 #rijeka#ep2

 

Unde mâncăm ? Tot aici în zonă, am fost la cel mai bun restaurant din toată excursia asta, zic eu. Konoba Tarsa, are 4.5 din 215 reviews pe tripadvisor. Angajații sunt foarte serviabili și răbdători, ceea ce e important atunci când vrei să încerci diverse din meniu (care este și în engleză). Noi am pe recomandarea chelnerului nostru. Am comandat  „mix meso tarsa” și „ombul franjo glavinic”. Teoretic fiecare produs era pentru 2 persoane. În practică arătau ca și când le-au pregătit pentru cel puțin 4 persoane. Prețurile sunt mai mult decât rezonabile, pe tot ceea ce am comandat am plătit 384 kuna, echivalentul a 52 euro. De reținut că am fost 4 într-o mașină. În concluzie am plătit cu mult mai puțin față de o masă în oraș în București la un restaurant cu specific românesc. La ora la care scriu asta nu am ajuns să mănânc așa că las o poză aici, face cât 1000 de cuvinte, nu ?

Citește mai mult…

Reclame

Eurotrip 2018 – Rijeka & Zagreb – Episodul 1

Citește Eurotrip 2018 – Budapesta & Balaton – Episodul 2

#dndespre #eurotrip2018 #rijeka#ep1

În articolul trecut (aici) plecasem din Budapesta către Rijeka (Croația).

Așa cum ziceam anterior, autostradă, cap-coadă. La granița* dintre Ungaria și Croația ne-au verificat rapid actele și uite-ne în Croația: Dobar dan!**

Încep tot cu autostrăzile. Da! Au și ei. Se plătește la numărul de km parcurși. Primești ticket la intrare și îi dai la ieșirea de pe autostradă.

Rijeka Traseu Eurotrip Daniel NICA blog RIjeka & Zagreb 2018

Citește mai mult…

Eurotrip 2018 – Budapesta & Balaton – Episodul 2

Eurotrip 2018 Daniel NICA blog FB Episodul 2 Budapesta

Citește Eurotrip 2018 – Budapesta & Balaton – Episodul 1

#dndespre #eurotrip2018 #budapesta #ep2

Cele 7 poduri peste Dunăre, între Buda și Pesta sunt de străbătut la pas atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.

În prima seară am vizitat și Bastionul Pescarilor (Halászbástya în maghiară sau Fisherman’s Bastion pentru un google mai rapid). Merită nota 11 pentru priveliștea pe care o ai deasupra orașului. În perioada asta a anului e ceva mai aglomerat așa că, pregătiți-vă să vă feriți de blițurile turiștilor.

Citește mai mult…

Eurotrip 2018 – Budapesta & Balaton – Episodul 1

Eurotrip 2018 - Daniel NICA blog - FB Episodul 1 Budapesta

#dndespre #eurotrip2018 #budapesta #ep1

Știu, nu am mai scris de mult și nu e, cu siguranță, primul articol care începe așa. De la ultimul articol, s-au schimbat multe, dar nu e despre asta, ci despre primul meu Eurotrip.

Sunt câțiva ani de când îmi doream un roadtrip/eurotrip. De fiecare dată a fost câte ceva ce m-a oprit. Ba nu au fost bani, ba nu am avut cu cine, ba nu am avut timp și tot așa. Scuze. Așa se numesc.

Anul ăsta a început foarte bine și sper să o țină tot așa. Fără scuze.

Cred că, înainte de a trece mai departe poți să dai play la melodia de mai jos. Știu că nu are nici o legătură cu Budapesta, dar în mintea mea se leagă de călătorie.

Ai dat play ? Bun.

Acum, despre Eurotrip. A fost plănuit; nu foarte mult. Aș spune că am plecat cu „gașca” perfectă dar devin prea personal și nu e despre asta. „4 într-o mașină” pare un titlu bun.

Traseul ? Mai jos, frumos colorat. Citește mai mult…

Despre Vilnius, numa’ de bine !

Despre Vilnius, numa’ de bine - partea II - Daniel NICA

Partea II

Mergând printre tarabele pline de culoare, am ajuns și la standul celor de la cropshop. Aici, Vilte și Ugne mi-au explicat cum ceasurile de perete sunt realizate din discuri tăiate cu laser. Fetele (și băieții) de la Cropshop au și un site.

Printre demonstrații de iubire, primite de la 2 bătrânei simpatici,

Citește mai mult…

Despre Vilnius, numa’ de bine !

Despre Vilnius, numa’ de bine - partea I - Daniel NICA

Partea I

De obicei nu scriu în aceași zi în care se întâmplă evenimentele, dar cum nu am somn o să aștern pe hârtie monitor povestea zilei de azi. Cu și despre Vilnius, cu și despre, lituanieni, letoni, francezi, ruși, polonezi, câțiva indieni și cel puțin un român, adică eu.

Azi de dimineață am urcat într-un tren către Vilnius. Deși subliniez asta de fiecare dată când am ocazia, o să o fac încă o dată: transportul în comun este cel puțin bine pus la punct. Cu siguranță Bucureștiu’ ar face bine să ia exemplul orașelor din Lituania. Trenul a făcut o oră și jumătate de la Kaunas la Vilnius. A plecat la timp. A ajuns la timp. Din păcate nu m-am simțit ca acasă în trenul de azi: controlorul a fost cât se poate de civilizat, aparatul de verificat bilete funcționează pe bază de cod QR iar condițiile din tren…
Citește mai mult…

Ce (n-)am vazut în Dublin

Ce (n-)am vazut în Dublin - Daniel Nica

Vinerea trecută am avut un bilet duty-travel* către Dublin, unde se presupunea că o să merg să rezolv cu contul/cardul irlandez. Același card/cont pe care se presupune că trebuie să îmi încasez salariul și pe care se presupunea că o să îl am deja, documentele fiind trimise încă din noiembrie.

Așa că, dis-de-dimineața am strigat (iar) prezent în aeroportul din Kaunas. Călătoria nu avea să fie Kaunas – Dublin, ci Kaunas – Londra – Dublin.

De ce să fie lucrurile simple ?

Înarmat cu biletele de avion în rucsac am urcat la bordul boeing-ului care urma să plece către Londra.

Citește mai mult…

  Pocăiții lor

pocaitii lor - Daniel NICA

 

Acum câteva zile stăteam într-un mall, în încercarea de a găsi un nou apartament, folosindu-mă de conexiunea la net (foarte bună, de altfel) a unei bănci. Evident că încercările mele de a comunica, cu cei ale căror anunțuri de închiriere le consideram interesante, au fost sortite eșecului încă la de la prima încercare.

  • Bună ziua, vorbiți engleză ?
  • Ne! și sunetul care mă anunța că discuția a fost încheiată prin apăsarea butonului roșu se auzea fără pic de menajamente.

Citește mai mult…

Despre cum să ajungi “stewardeză” (2)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Așa cum era și normal, mai încerc o dată. Se spune că a 3-a oară e cu noroc și a fost6, am fost la un alt interviu. De data asta culoarea este albastru deschis, o companie legată de Dublin. Organizarea a fost chiar mai bună decât a vecinilor îmbrăcați în roz. Am fost fix 42 de persoane. Ni s-a dat un test de limba engleză. Un fel de lucrare de control în clasa a 5-a. De completat câteva cuvinte și de ales alte câteva timpuri verbale. După ce am dat testul, ne-au lasat să așteptăm într-o sală amenajată pentru noi, cu mese, cu scaune. Știu că nu pare extraordinar, dar comparativ cu primul interviu, undeva aici se vede civilizația. Am așteptat cam o oră, o oră jumătate pâna la primul semn din partea celor care ne intervievau. Au venit în mijlocul nostru și au strigat 7 sau 8 nume, de pe o foaie. Au dispărut împreună cu persoanele nominalizate, în sala în care am dat testul. Mă gândeam că mi-aș dori să fi fost și eu strigat7. Eram ofticat, eram invidios pe cei care stăteau de vorbă, într-un al 2-lea pas, cu intervievatorii. Mă întrebam de ce mai aștept. Întrebările nu au durat mult. Cei 7 (sau 8) au ieșit din sală val-vârtej și s-au năpustit către ieșire. Am reușit să aud o conversație între o ea și cineva de la masa de lângă mine: “Cum se poate, am studiat engleză atâția ani, am făcut litere engelză-franceză. Succes fată”. Încep să înțeleg ce s-a întâmplat și îmi este confirmat în următoare minute. Cei doi intervievatori revin în mijlocul nostru. Un bătrânel simpatic, un pic grăsuț, cu părul alb și o doamnă brunetă, undeva la 40 de ani, cu o privire dură și un accent care îi transformă engleza într-o limbă necunoscută pentru mine. Mă întreb cu cine o să am norocul să stau de vorbă, de vreme ce ne-au împărțit între ei. Am stat de vorbă cu bătrânul grizonat. Am început să îi povestesc despre CV-ul meu, înainte să mă întrebe ceva, așa că atunci când a venit rândul lui să întrebe ceva, m-a întrebat dacă sunt dispus să mă relochez. I-am raspuns că da8. L-am întrebat dacă a mai fost în România, și cum i se pare, în încercarea de a-mi demostra cunoștinele pe care le am raportat la limba vorbită, cândva, de Mark Twain.

Citește mai mult…

Despre cum să ajungi “stewardeză” (1)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Știu că probabil ăsta e visul multora care din când în când mai călătoresc cu avionul și poate din când în când și visul celor care nu călătoresc cu avionul sau nici nu au să facă asta vreodată. Din fericire, pentru mine și pentru poate pentru unii dintre voi care citiți și ați vrea să încercați o carieră în mult visatul domeniu al aviației, a fi însoțitor de zbor nu s-a numărat1 printre visele mele.

Ideea mi-a venit acum câteva luni, pe vremea când lucram la Alaska A, alături de PRIETENII mei, Simina și Matei  (Știu că e o adăugire inutilă pentru mulți dintre cei care citiți, dar am simțit că trebuie să scriu asta). Întâmplarea a făcut ca, birourile noastre să fie în aceeași clădire, ba chiar la același etaj, cu ale unei companii aeriene. În fiecare zi, ne intersectam , pe scări, în lift, pe holurile clădirii sau în parcare. I-am tot analizat o perioadă, pe vecinii noștri îmbrăcați în uniforme de culoare roz. Atât ele (nr. fetele) cât și ei (nr. băieții), păreau fericiți cu ceea ce fac. Zâmbeau tot timpul, râdeau tot timpul. Aveau șoferi, care îi așteptam în față clădirii pentru a-i duce la aeroport, chiar dacă aeroportul era, realmente peste stradă. Încă sunt sigur că ar fi mai ușor dacă ar traversa pasarela, decât să facă așa cum zice Simina, “un tur de DN”. Cu timpul am început să intru în vorbă cu ei; din câte ziceau, totul e perfect.  Am totuși, o grămadă de cunoștințe, în lista de facebook, care lucrează pentru companii aeriene din Orient. Așa că, vrând-nevrând, am tot văzut check-in-uri: azi la New York, mâine la Tokyo, poimâine la Paris și tot așa. Parisul l-am văzut și eu deja, cu mai multe ocazii, dar restul îmi sunau2 imposibil de atins așa că am început și eu să cred că vecinii nostril au o viață minunată. Aproape că îi invidiam. “Să te plimbi prin toată lumea și să faci și atâția bani?!” mi-am zis eu și după câteva săptămâni de la gândul ăsta, îmi pregăteam deja costumul pentru primul interviu. Îmi aduc aminte cum îi spuneam doamnei simpatice de la xerox-ul unde mi-am printat CV-ul: “Cine știe, poate scap de orașul ăsta, și așa e prea aglomerat și nu mi-a plăcut decât înainte să-l văd”.

“Să fie într-un ceas bun!”3 mi-a spus ea și mi-a zâmbit.

Citește mai mult…