Tag Archive | nd

Restaurant Kaimas

Pahare Dracula - Restaurant Kaimas - Kaunas

Bucătăria lituaniană  – Restaurant Kaimas – Kaunas

La restaurantul Kaimas (sau Čili Kaimas, dacă e să fiu mai precis) se ajunge destul de ușor. Cel puțin la cel la care am mâncat deja. E la ultimul etaj din incinta (mall-ului) Akropolis.

Atmosfera e rustică, ceea ce m-a și atras de altfel. De pe băncuțele restaurantului, pe deasupra meselor din lemn, poți să admiri (dacă îți face plăcere) spectacolul de patinaj (uneori hilar, ale ori impresionant). Ce treabă are patinajul cu restaurantul ăsta și cu mâncare, în general ?
Citește mai mult…

Despre cum să ajungi “stewardeză” (2)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Așa cum era și normal, mai încerc o dată. Se spune că a 3-a oară e cu noroc și a fost6, am fost la un alt interviu. De data asta culoarea este albastru deschis, o companie legată de Dublin. Organizarea a fost chiar mai bună decât a vecinilor îmbrăcați în roz. Am fost fix 42 de persoane. Ni s-a dat un test de limba engleză. Un fel de lucrare de control în clasa a 5-a. De completat câteva cuvinte și de ales alte câteva timpuri verbale. După ce am dat testul, ne-au lasat să așteptăm într-o sală amenajată pentru noi, cu mese, cu scaune. Știu că nu pare extraordinar, dar comparativ cu primul interviu, undeva aici se vede civilizația. Am așteptat cam o oră, o oră jumătate pâna la primul semn din partea celor care ne intervievau. Au venit în mijlocul nostru și au strigat 7 sau 8 nume, de pe o foaie. Au dispărut împreună cu persoanele nominalizate, în sala în care am dat testul. Mă gândeam că mi-aș dori să fi fost și eu strigat7. Eram ofticat, eram invidios pe cei care stăteau de vorbă, într-un al 2-lea pas, cu intervievatorii. Mă întrebam de ce mai aștept. Întrebările nu au durat mult. Cei 7 (sau 8) au ieșit din sală val-vârtej și s-au năpustit către ieșire. Am reușit să aud o conversație între o ea și cineva de la masa de lângă mine: “Cum se poate, am studiat engleză atâția ani, am făcut litere engelză-franceză. Succes fată”. Încep să înțeleg ce s-a întâmplat și îmi este confirmat în următoare minute. Cei doi intervievatori revin în mijlocul nostru. Un bătrânel simpatic, un pic grăsuț, cu părul alb și o doamnă brunetă, undeva la 40 de ani, cu o privire dură și un accent care îi transformă engleza într-o limbă necunoscută pentru mine. Mă întreb cu cine o să am norocul să stau de vorbă, de vreme ce ne-au împărțit între ei. Am stat de vorbă cu bătrânul grizonat. Am început să îi povestesc despre CV-ul meu, înainte să mă întrebe ceva, așa că atunci când a venit rândul lui să întrebe ceva, m-a întrebat dacă sunt dispus să mă relochez. I-am raspuns că da8. L-am întrebat dacă a mai fost în România, și cum i se pare, în încercarea de a-mi demostra cunoștinele pe care le am raportat la limba vorbită, cândva, de Mark Twain.

Citește mai mult…

Despre cum să ajungi “stewardeză” (1)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Știu că probabil ăsta e visul multora care din când în când mai călătoresc cu avionul și poate din când în când și visul celor care nu călătoresc cu avionul sau nici nu au să facă asta vreodată. Din fericire, pentru mine și pentru poate pentru unii dintre voi care citiți și ați vrea să încercați o carieră în mult visatul domeniu al aviației, a fi însoțitor de zbor nu s-a numărat1 printre visele mele.

Ideea mi-a venit acum câteva luni, pe vremea când lucram la Alaska A, alături de PRIETENII mei, Simina și Matei  (Știu că e o adăugire inutilă pentru mulți dintre cei care citiți, dar am simțit că trebuie să scriu asta). Întâmplarea a făcut ca, birourile noastre să fie în aceeași clădire, ba chiar la același etaj, cu ale unei companii aeriene. În fiecare zi, ne intersectam , pe scări, în lift, pe holurile clădirii sau în parcare. I-am tot analizat o perioadă, pe vecinii noștri îmbrăcați în uniforme de culoare roz. Atât ele (nr. fetele) cât și ei (nr. băieții), păreau fericiți cu ceea ce fac. Zâmbeau tot timpul, râdeau tot timpul. Aveau șoferi, care îi așteptam în față clădirii pentru a-i duce la aeroport, chiar dacă aeroportul era, realmente peste stradă. Încă sunt sigur că ar fi mai ușor dacă ar traversa pasarela, decât să facă așa cum zice Simina, “un tur de DN”. Cu timpul am început să intru în vorbă cu ei; din câte ziceau, totul e perfect.  Am totuși, o grămadă de cunoștințe, în lista de facebook, care lucrează pentru companii aeriene din Orient. Așa că, vrând-nevrând, am tot văzut check-in-uri: azi la New York, mâine la Tokyo, poimâine la Paris și tot așa. Parisul l-am văzut și eu deja, cu mai multe ocazii, dar restul îmi sunau2 imposibil de atins așa că am început și eu să cred că vecinii nostril au o viață minunată. Aproape că îi invidiam. “Să te plimbi prin toată lumea și să faci și atâția bani?!” mi-am zis eu și după câteva săptămâni de la gândul ăsta, îmi pregăteam deja costumul pentru primul interviu. Îmi aduc aminte cum îi spuneam doamnei simpatice de la xerox-ul unde mi-am printat CV-ul: “Cine știe, poate scap de orașul ăsta, și așa e prea aglomerat și nu mi-a plăcut decât înainte să-l văd”.

“Să fie într-un ceas bun!”3 mi-a spus ea și mi-a zâmbit.

Citește mai mult…

O noapte cu tiganii lituanieni

#unromaninlituania

E, uite cum am mai trăit una de povestit. Acum câteva seri am petrecut. Am petrecut cu o familie de țigani. Ce, cum ?! Da, ca să vezi, îi au și ei pe ai lor. Inevitabil, am făcut comparația cu ai noștri. Dar inevitabilul* e mai palpitant dacă vine la sfârșit, așa că vă las să vă faceți, care cum poate câte o părere.

Am aflat în jurul orei 17 că o să avem musafiri. În (deja) clasicul stil lituanian: O să avem musafiri pe la ora 18, dacă nu te superi. Eu, băiat cu caracter, fire sociabilă și pe deasupra însetat de cunoaștere, ce-mi zic mie și vecinei mele de apartament: „ Cum să mă supăr, abia aștept să-i cunosc.”

Conversația continuă după cum urmează:

  • Dar cine sunt, câți, cum de ce ?
  • Cel mai bun prieten al tatălui meu.
  • Păi asta e bine, și ce trebuie să facem ? Doar ce am ajuns, zi-mi dacă vrei să cobor să iau ceva bere sau orice altceva, că dacă nu, mă schimb în hainele de acasă.
  • Nu, nu e nevoie de nimic.
  • El, o să vină cu soția lui.
  • Perfect, merg să mă schimb.
  • Dar știi, trebuie să îți spun ceva.
  • Ce e ? întreb eu în timp ce îmi trag tricoul pe mine.
  • Știi, ei sunt țigani. Zice ea cu o vocea un pic ștearsă, aproape șoptită.
  • Ei și ? Care-i treaba ? zic eu râzând.
  • Stai liniștit, sunt de treabă, nu sunt ca restu’.

Citește mai mult…

Înapoi în Oltenia | Un surdo-mut care vorbește

Înapoi în Oltenia | img

Fac o paralelă între Oltenia și Oltenia | Bună și rea !


+ un punct 
sau despre surdo-mutul care vorbește:

Astăzi m-am trezit ‘de dimineață’. Sunt la țară.

Dau o fugă în magazin să văd cum merg lucrurile. Îmi place , din când în când, să mă întorc la ce făceam vară de vară și anume să joc rolul vânzătorului, în încercarea de a vede lucrurile și din altă perspecitivă decât ce obișnuită.

Vânzătoarea angajată se uită spre intrare și îmi șoptește: lasă-mă pe mine să îl servesc pe domnul care vine.

Îi fac pe plac și o las să-l servescă. Domnul care tocmai intrase cere o stică de bere la 0.5l pe care o și deschide. Nu înainte de a cere acordul vânzătoarei de a consuma ceea ce tocmai cumpărese direct în magazin. Afară plouă și e frig așa că este invitat să consume liniștit înăuntru la căldură.

La prima vedere, un om muncitor, nu foarte aranjat și care-mi părea să fie maghiar, după accentul pe care îl avea în vorbire.

Curios din fire și sperând că o să învăț măcar un lucru nou din discuția cu el, pornesc o conversație.

Cuvintele lui păreau să nu se lege. Lipseau sau erau adăugate litere; la fiecare cuvânt părea că se blochează.

Nu dureză mult până când aflu și motivul: omul din fața mea era surdo-mut.

Mai mult surd decât mut, pentru că tocmai purtam un dialog verbal cu el.

L-am întrebat dacă îmi poate spune cum se zice ‘bună ziua’ prin semen și mi-a răspuns râzând că nu mai știe să vorbească prin semne.

“ Sunt singurul de aici care este surdo-mut iar aici nu știe nimeni să vorbească prin semne” mi-a explicat. Domnul din fața mea, tâmplar de meserie, s-a adaptat comunității în care locuiește și nu doar că citește pe buze, ba mai mult de atât, a învățat să vorbească.

Are două fete și o nepoțică și construiește mese scaune și diverse alte obiecte din lemn, pe care le vinde, așa cum mi-a spus, chiar și la Alba-Iulia.

Care e învățătura acestei întâmplări ?

Iată că, NIMIC nu e imposibil, atâta timp cât vrei cu adevărat să reușești.

Nu e marele lup de pe Wall-Street și nici membru al parlamentului; e, scurt, fără pic de ironie și cu cea mai mare admirație, un surdo-mut care vorbește.

Asta e Oltenia mea, asta e România mea!

Afară

afara photo

 

Afară e frig…

Privesc dezolat.

Şi-mi vine să strig

Căci m-am revoltat!

 

De ce e aşa cald în casă,

Şi afară e frig?

Gândirea mă lasă

Şi-mi vine să strig!

O ţară – România

O ţară - România foto

 

Aici, în ţara străjuită de Carpaţi,
Nici frații nu-ți sunt frați
Aici, la mal de Neagră Mare,
Şi zâmbetul e de vânzare.

Străbate Dunărea albastră,
O ţară prea frumoasă – dar prea proastă
Păcate multe-ar fi de zis,
În ţara „Micului Paris”

Râde Caragiale în mormânt,
Văzând prostia de pe-acest pământ.
Şi Eminescu plânge lângă el,
Citind „Luceafarul modern”.

De sus, din cerul depărtat,
Cei care au murit pe front,
Blesteamă ultimul raport.

Păcat de ei; … de toți
Să moară pentru un popor de hoţi,
Ce vinde acum către duşman,
Mândria de a fi roman!
Şi fala strămoşilor daci,
Se vinde pentru câțiva franci.

Temuţi cândva de inamic,
Acum n-a mai rămas din ei nimic,
Căci au vândut unui străin,
Mândria de a fi român.

Secretul Deliei

Secretul DelieiCe urmeză să citiţi mai jos este un fragment din ceea ce se vrea un viitor roman sub numele de „Secretul Deliei” Trebuie să menţionez că nu este nici corectat nici revizuit; l-am postat în stare ‘brută’ astfel că, îmi cer scuze anticipat pentru orice atac asupra limbii române – nu a fost cu intenţie.

– ma iubesti?! Zi-mi inainte sa pleci, ma iubesti sau nu?!

– Delia…

– spune-mi! tu nu te mai intorci !

– o sa ma intorc, promit!

– nu ma intereseaza, poti sa vi si maine, mie azi sa-mi spui ca ma iubesti!

– poate…

– poate? Poate ce? Poate ma iubesti? Poate te introci? Poate nu te introci? Ce poate!?

– doar poate… poate daca ma iubesti o sa ma intorc sau poate daca eu te iubesc o sa am motiv sa ma intorc.

– ti se pare un joc?

– da, e un joc, viata e un joc, dar tu esti as-ul din maneca mea.

– termina cu prostiile, zi-mi unde mergi, cand te introci, zi-mi ca ma iubesti!

– stii ca-mi esti draga, stii ca acolo unde merg o sa-mi fie bine, si stii si ca o sa ma introc cand ti-o fi dor de mine…

– si daca nu te mai introci?

– inseamna ca nu ti-a fost dor de mine.

– si cum o sa stii ca mi-a fost dor de tine, cine o sa-ti spuna?

– inima ta.

– cum asa, iar incepi?

– nu, vorbesc foarte serios, o sa stiu, o sa imi spui chiar tu, pentru ca o sa port sufletul tau in buzunaru’ de la piept.

– eu te iubesc pe tine mihai…!

– si eu … o sa ma intorc…

Si cam astea au fost ultimele lui cuvinte inainte sa plece. Era iarna, era frig, era zapada si multa, multa lume in Gara de Nord. Avea pe el o geaca de piele neagra, blugi negrii, o pereche de ochelari meniti sa-l apere nu de soare, ci de privirile celor din jur. Cu castile in urechi astepta trenul de 1.30 spre Viena.

Apare si trenul. Nu are bagaje, nu are decat ganduri, la fel de negre ca si hainele de pe el. Urca in vagonul numaru’ 3, locul cu numaru 13.

 ––––––––––––––––––––––––––––––

– uite care-i treaba, nu ma intereseaza ce o sa faci cu ei, lucrurile trebuie sa fie sa fie puse la punct atunci cand te sun, e destul de clar?

– nu stiu ce sa zic …

– cred ca ai nevoie sa iti readuc aminte cu cine vorbesti! Eu sunt sefa ta! Mai tii minte asta, sau ai nevoie de ceva sa iti reaminteasca?

– nu. Ma scuzati, nu am vrut sa va supar doar ca…

– nici un dar, nici un parca si niciun poate! Asa cum ti-am zis asa sa faci! Mi-ai luat bilet ?

– da, v-am rezervat pana si locul.

– e bine, bravo. Ce te uiti la mine asa? Astepti si un premiu sau ce?!

– ma scuzati, aveti biletele aici…

– asa! Locu’ 14, vagonu’ 2, la ce ora pleaca?

– la 12.15.

– rezevarile la hotel? Ai telefonat la Asociatie?

– ca de obicei, o sa va astepte unu dintre oamenii nostrii la receptia hotelului, rezervarea e facuta pe numele rusesc, sa nu va uitati pasaportul.

– da, da le am la mine, pe toate: Sharah, Anna inclusiv pe ala turcecesc; pe care inca nu stiu sa il rostesc.

– ar trebuii sa va grabiti, am chemat un taxi…

– cat e ceasu’?

– este deja 11.45.

– … atunci plec. O sa ma introc intr-o saptamana, daca nu, anunta-mi secretara ca se ocupa David de contractele alea.

– Va doresc o noapte linistita domnisoara Dana.

Taxiul demareaza in goana spre Gara de Nord. La unul dintre semafoare, pe undeva pe langa Bucur Obor, in loc sa traverseze intersectia la culoarea verde, se opreste brusc.

– ce se intampla?

– stati linistita domnisoara, o mica problema cu radiatoru’, sau de la alimentare…

– ce inseamna beculetul rosu’ de pe bord, nu ma pricep la masini dar nu pare de bine?

– da, e de la benzina dar nu mai functioneaza de mult, stati linistita, ma pricep, plecam cum ai zice peste.

– cum ai zice peste? … ce dracu mai inseamna si asta? Mai am 15 minute sa prind trenu’ credeti ca o sa ajungem?

– da domnisoara, stati linistita.

Intr-un final, automobilu’ isi face loc prin troienele de zapada si nocturnii pasageri ai noptii ajung la gara.

– sa-mi bag picioarele, in taxi-urile ma-sii, am pierdut trenu’. Cine mama dracu’ a mai vazut asa ceva, cand ajungi mai devreme trenu’ pleaca mai tarziu decat ar trebuii. Odata nu ajung si eu mai devreme si tocmai atunci pleca la ora stabilita!

– domnisoara, nu ma intereseaza problemele dumneavoastra, vreti alt bilet sau? Nu vedeti ca mai sunt persoane la coada in spatele dumneavoastra?!

– incercam sa fac un fel de conversatie, al tren spre Viena, la ce ora este?

– la 1.30, in noaptea asta, aveti noroc, de obicei nu sunt 2 pe zi…

– nici pe mine nu ma intereseaza conversatia, un bilet pentru ora 1 jumate.

– Vagonu’ cu numarul 4, locul cu numaru 13.

– Mda…, multumesc, cred!

Apare si trenul. Fara alte complicatii toti calatorii, inclusiv Dana, urca la bord si trenul pleaca in directia Brasov, cu destinatia Viena.

– Avem cipsuri, sucuri, ciocolata! Cipsuri, ciocolata, cola…!

– Nu va suparati…

– Nu ma supar frumoasa domnisoara, cu ce sa va servesc, am de toate, milka, praline, sau poate sunteti la cura, am si batoane fittness…

– Imi pare rau, nu ma intereseaza nimic, nu obisnuiesc sa mananc dulciuri, vroiam doar sa va intreb, avem vagon restaurant in trenu’ asta?

– Da, este, dar nu stiu daca au ceva de manacare pe acolo, nu prea intreaba multa lume.

– Unde e?

– Cum va uitati acum, al 2-lea vagon dar…

– Va multumesc frumos, vanzare buna!

Pleaca spre restaurant si cu ochii in telefonul mobil, care tocmai suna, se loveste de cineva, un scuza-ma si isi vede de drum. Mananca o salata de legume si se intoarce in compartiment. Ar fuma totusi, dar pana la urmatoarea oprire mai e ceva si in compartimentul ei: „probabil mi-ar sarii baba aia nebuna in cap ca-i afum nepotii”.

––––––––––––––––––––––––––––––

Unul dintre controlori anunta urmatoare oprire: „Brasov, cu stationare 15 minute”. Probabil ca ar trebuii sa cobor, sa iau o gura de aer. Ma tot gandesc, la Delia, trebuia oare sa ii fi spus unde merg? Las’ e mult mai bine asa, macar sa nu stie cu ce ma ocup, ar crede ca sunt nebun. Cu ocazia asta, o sa zic ca am vazut si Brasovu’, macar gara; clar, cobor. E asa frig afara, daca pleaca fara sa anunte am pus-o, raman in gara. Ma calca pe nervi zapada asta, de 3 saptamani o tine tot asa… un Craciun in fiecare zi, doar ca nu primesc nicun cadou. E aproape hipnotizant cum pica fulgii din cer, ma uit in sus si nu se mai termina, o armata alba, in miniatura; Daca inchid ochii, cati pasi pot sa fac fara sa ma doboare arcasii cerului?… Si uite asa daca nu ma uit pe unde merg dau peste o tipa (la propriu).

– imi cer mii de scuze, n-am vrut…

– normal, dupa ce omori omu’ ce sa zici?

– ma uitam dupa…

– dupa ce te uitai, chiar asa mica iti par?!

– de fapt nu ma uitam, tocmai inchisasem ochii…

– dom’ne tu esti normal? Cu adica inchisasei ochii? Obisnuiesti des sa mergi asa? Te ajuta?!

– inca odata, imi cer scuze, nu stiu ce e cu mine, probabil zapada e de vina….

– da, bine ca nu e de vina zapada ca incerc sa ma adun de pe jos

– aaa, ma scuzati, lasati-ma sa va ajut

– mda, ca si cand, acum dupa ce m-ati ridicat ma simt mai bine.

– inca odata ma scuzati, chiar nu am vrut sunteti in regula?

– mda, sunt o femeie puternica, normal ca sunt bine.

– cred ca ar fi bine sa ne intoarcem in tren, o sa plece.

– da, asa e. O noapte linistita!

– la fel si dumneavoastra, si inca odata, va rog sa ma scuzati!

Ca sa vezi, cu ochii dupa stele si fulgi, am ajuns sa omor oamenii pe strada. Nu ma mai dau jos pana la Viena, poate mai dau peste careva si nu ma mai lasa sa ies din tara. Cred ca ar fi bine sa ma culc, si asa am prea multe ganduri. Maine cand ajung se mai elibereaza situatia. Ma tot gandesc la Delia, nu pot sa o sun, nu pot sa-i dau niciun mesaj… am imaginea ei in fata asa ca imi permit sa ii spotesc: noapte buna Delia…

  ––––––––––––––––––––––––––––––

Gara din Viena. E deja lumina afara. Pare ca pe austrieci nu i-a prea atins iarna, la ei inca straluceste soarele. Mihai coboara din tren. Dupa o noapte de somn, imaginea garii din Wien ii este ca un bulgare de soare in mijlocu’ iernii. Ia un taxi si se indreapta spre hotel. Stazile aproape ca nu au vazut zapada pe aici. Ajunge la Hotel Formula 1 si isi ia in primire camera. Nu e cine stie ce dar e de ajuns pentru cat va ramane, un pat, dus apa calda si caldura. Face un dus, porneste televizorul si adoarme.

––––––––––––––––––––––––––––––

Nu pot sa cred, asa tara ca asta n-am vazut de cand sunt. I-auzi la el, da peste mine, ma aduna de pe jos si in loc sa ma ridice, imi bate campii de cum privea el stelele cu ochii inchisi. Extraordinari romanii … cateodata imi pare rau ca am crescut aici, astia nu o sa se schimbe niciodata. Poate daca dorm un pic ma calmez, si trece si timpu’ mai repede.

-Domnisoara treziti-va!

– Ce e?

– Am ajuns in Viena de mai bine de 30 de minute, o sa plecam inapoi spre Romania…

– Sa-mi bag… cum dracu’ am dormit atat si parca tot obosita sunt, cobor acum.

– Mai aveti 2-3 minute.

– Da, va multumesc!

Nu pot sa cred, mai aveam un pic si ma intorceam inapoi. Trebuie sa incep sa dorm noaptea, in ritmu’ asta tura viitoare cand adorm s-ar putea sa nu ma mai trezesc. Asta ar fi culmea, ca-n filme, scapt de toate si mor de somn: – Taxi!!!

Si ajung si la hotel, la receptie, cu gandul la un dus fierbinte:

– Willkommen im Hotel Formula 1.

– I don’t understand you, can you speak in english please?

– Wellcome to Formula 1 hotel!

– Hello there to you to!

– Do you have a reservation?

– Yes, S.  Yvora.

– Just a second… This is your room: 313.

– Thank you.

– Have  a good day miss.

– You too!

Camera de hotel, nu ma asteptam oricum la prea multe. Fac un dus fierbinte. Comand o pizza si incerc sa inteleg ceva din ce e la televizor. Undeva in jurul orei 20, incepe sa sune alarma de incediu. Pana sa imi dau seama daca e doar o simulare sau ceva real, vad fum intrand pe sub usa. Imi iau repede telefoanele si fug la afara din cladire. Ajung jos si zic ca pentru mine.:

– sa-mi bag picioarele, asta imi mai trebuia…

– da, e … frig afara.

– ce?

– va aprobam…

– tu! Nu esti tipu’ din gara? de la Brasov!?

– ba da, am dat peste dumneavoastra…

– da, tipu’ cu capu-n stele.

– imi puteti spune si asa, inca odata imi cer scuze, n-am vrut.

– Avand in vedere cat de frumos arde hotelu’, ce pot sa zic, cred ca nu face nimic.

– Nu cred ca am facut cunostiinta, ma numesc Mihai…

– Tara arde la propriu si dumneavoastra imi recitati din „Cum sa o agat pe tipa din tren, cu o replica de 2 bani, in fata unui hotel care tocmai a luat foc”!

– Si eu sunt incatat sa va cunosc, doamna..

– Sorina, domnisoara Sorina!

[merită o continuare ?] …

Eros versus Ares

AresInima-ţi prea fierbinte

Transformă fulgii de zăpadă,

În lacrimi care stau să cadă.

.

Sufletu-ţi fără minte,

Transformă-n râuri de trăire,

Zapda aşternută lângă tine.

.

Cu ochii înecaţi; în ger,

Cu inima-ţi arzândă,

Cu sufletul stingher,

.

Cu forţa unui Ares poţi să urăşti,

Dar poţi precum un Eros s-o iubeşti!

.

Precum şi zeii – idoli de demult,

Şi iarna va să plece,

Aşa şi sentimentele-ţi vor fi trecut,

Precum iarna-i de rece!

Război

Razboi - imgCând treci printr-un război,

Îţi pare puţin probabil,

Să te-ntorci printre noi,

Să fii din nou agreabil.

 

Luptele de gherilă,

Atacurile fără milă

Ţi-au lăsat pe spate urme,

Printre sânge, printre glume,

O durere mult prea mare,

Pentr-un om atât de moale!

 

Şi tot timpul care trece,

Pe tine te lasă rece,

Trăieşti fizic printre noi,

Cu un suflet în război.

 

E o lume mult prea grea,

Aşezată-n mintea ta,

O luptă plină de ură,

Ce t-nchide, ce te fură!

 

Din tot ce ai fost odată,

Va rămâne pe pamant,

Doar o urmă, ştersă; fadă,

O prapastie fără fund!