Tag Archive | tren

Câte lacrimi vede-o gară

Lacrimi in gara - photo

Urla trenu’ trist în gară,

Șed parinții pe peron,

Le pleaca copilu’ iară,

Se-ntoarce oare la iarnă ?

… Știe numa’ bunu’ Domn.
Câte zile or să treacă,

Pâna când să se întoarcă…

 

Trenu’ plânge înc-o dată,

Scârție și pleacă!

Și rămân în urma lui,

Doi părinți ai nimănui.

 

De prin geamul aburind,

Printre lacrimi dar zâmbind,

Îi privescu doi ochi caprui,

Ce ramân ai nimanui.

 

Cât zgomot în departare,

Câți copii pleacă de-acasă ?

Câți se vor întoarce oare ?

Câte lacrimi vede-o gară …

 

Câte lacrimi într-o gară…

Anunțuri

Secretul Deliei

Secretul DelieiCe urmeză să citiţi mai jos este un fragment din ceea ce se vrea un viitor roman sub numele de „Secretul Deliei” Trebuie să menţionez că nu este nici corectat nici revizuit; l-am postat în stare ‘brută’ astfel că, îmi cer scuze anticipat pentru orice atac asupra limbii române – nu a fost cu intenţie.

– ma iubesti?! Zi-mi inainte sa pleci, ma iubesti sau nu?!

– Delia…

– spune-mi! tu nu te mai intorci !

– o sa ma intorc, promit!

– nu ma intereseaza, poti sa vi si maine, mie azi sa-mi spui ca ma iubesti!

– poate…

– poate? Poate ce? Poate ma iubesti? Poate te introci? Poate nu te introci? Ce poate!?

– doar poate… poate daca ma iubesti o sa ma intorc sau poate daca eu te iubesc o sa am motiv sa ma intorc.

– ti se pare un joc?

– da, e un joc, viata e un joc, dar tu esti as-ul din maneca mea.

– termina cu prostiile, zi-mi unde mergi, cand te introci, zi-mi ca ma iubesti!

– stii ca-mi esti draga, stii ca acolo unde merg o sa-mi fie bine, si stii si ca o sa ma introc cand ti-o fi dor de mine…

– si daca nu te mai introci?

– inseamna ca nu ti-a fost dor de mine.

– si cum o sa stii ca mi-a fost dor de tine, cine o sa-ti spuna?

– inima ta.

– cum asa, iar incepi?

– nu, vorbesc foarte serios, o sa stiu, o sa imi spui chiar tu, pentru ca o sa port sufletul tau in buzunaru’ de la piept.

– eu te iubesc pe tine mihai…!

– si eu … o sa ma intorc…

Si cam astea au fost ultimele lui cuvinte inainte sa plece. Era iarna, era frig, era zapada si multa, multa lume in Gara de Nord. Avea pe el o geaca de piele neagra, blugi negrii, o pereche de ochelari meniti sa-l apere nu de soare, ci de privirile celor din jur. Cu castile in urechi astepta trenul de 1.30 spre Viena.

Apare si trenul. Nu are bagaje, nu are decat ganduri, la fel de negre ca si hainele de pe el. Urca in vagonul numaru’ 3, locul cu numaru 13.

 ––––––––––––––––––––––––––––––

– uite care-i treaba, nu ma intereseaza ce o sa faci cu ei, lucrurile trebuie sa fie sa fie puse la punct atunci cand te sun, e destul de clar?

– nu stiu ce sa zic …

– cred ca ai nevoie sa iti readuc aminte cu cine vorbesti! Eu sunt sefa ta! Mai tii minte asta, sau ai nevoie de ceva sa iti reaminteasca?

– nu. Ma scuzati, nu am vrut sa va supar doar ca…

– nici un dar, nici un parca si niciun poate! Asa cum ti-am zis asa sa faci! Mi-ai luat bilet ?

– da, v-am rezervat pana si locul.

– e bine, bravo. Ce te uiti la mine asa? Astepti si un premiu sau ce?!

– ma scuzati, aveti biletele aici…

– asa! Locu’ 14, vagonu’ 2, la ce ora pleaca?

– la 12.15.

– rezevarile la hotel? Ai telefonat la Asociatie?

– ca de obicei, o sa va astepte unu dintre oamenii nostrii la receptia hotelului, rezervarea e facuta pe numele rusesc, sa nu va uitati pasaportul.

– da, da le am la mine, pe toate: Sharah, Anna inclusiv pe ala turcecesc; pe care inca nu stiu sa il rostesc.

– ar trebuii sa va grabiti, am chemat un taxi…

– cat e ceasu’?

– este deja 11.45.

– … atunci plec. O sa ma introc intr-o saptamana, daca nu, anunta-mi secretara ca se ocupa David de contractele alea.

– Va doresc o noapte linistita domnisoara Dana.

Taxiul demareaza in goana spre Gara de Nord. La unul dintre semafoare, pe undeva pe langa Bucur Obor, in loc sa traverseze intersectia la culoarea verde, se opreste brusc.

– ce se intampla?

– stati linistita domnisoara, o mica problema cu radiatoru’, sau de la alimentare…

– ce inseamna beculetul rosu’ de pe bord, nu ma pricep la masini dar nu pare de bine?

– da, e de la benzina dar nu mai functioneaza de mult, stati linistita, ma pricep, plecam cum ai zice peste.

– cum ai zice peste? … ce dracu mai inseamna si asta? Mai am 15 minute sa prind trenu’ credeti ca o sa ajungem?

– da domnisoara, stati linistita.

Intr-un final, automobilu’ isi face loc prin troienele de zapada si nocturnii pasageri ai noptii ajung la gara.

– sa-mi bag picioarele, in taxi-urile ma-sii, am pierdut trenu’. Cine mama dracu’ a mai vazut asa ceva, cand ajungi mai devreme trenu’ pleaca mai tarziu decat ar trebuii. Odata nu ajung si eu mai devreme si tocmai atunci pleca la ora stabilita!

– domnisoara, nu ma intereseaza problemele dumneavoastra, vreti alt bilet sau? Nu vedeti ca mai sunt persoane la coada in spatele dumneavoastra?!

– incercam sa fac un fel de conversatie, al tren spre Viena, la ce ora este?

– la 1.30, in noaptea asta, aveti noroc, de obicei nu sunt 2 pe zi…

– nici pe mine nu ma intereseaza conversatia, un bilet pentru ora 1 jumate.

– Vagonu’ cu numarul 4, locul cu numaru 13.

– Mda…, multumesc, cred!

Apare si trenul. Fara alte complicatii toti calatorii, inclusiv Dana, urca la bord si trenul pleaca in directia Brasov, cu destinatia Viena.

– Avem cipsuri, sucuri, ciocolata! Cipsuri, ciocolata, cola…!

– Nu va suparati…

– Nu ma supar frumoasa domnisoara, cu ce sa va servesc, am de toate, milka, praline, sau poate sunteti la cura, am si batoane fittness…

– Imi pare rau, nu ma intereseaza nimic, nu obisnuiesc sa mananc dulciuri, vroiam doar sa va intreb, avem vagon restaurant in trenu’ asta?

– Da, este, dar nu stiu daca au ceva de manacare pe acolo, nu prea intreaba multa lume.

– Unde e?

– Cum va uitati acum, al 2-lea vagon dar…

– Va multumesc frumos, vanzare buna!

Pleaca spre restaurant si cu ochii in telefonul mobil, care tocmai suna, se loveste de cineva, un scuza-ma si isi vede de drum. Mananca o salata de legume si se intoarce in compartiment. Ar fuma totusi, dar pana la urmatoarea oprire mai e ceva si in compartimentul ei: „probabil mi-ar sarii baba aia nebuna in cap ca-i afum nepotii”.

––––––––––––––––––––––––––––––

Unul dintre controlori anunta urmatoare oprire: „Brasov, cu stationare 15 minute”. Probabil ca ar trebuii sa cobor, sa iau o gura de aer. Ma tot gandesc, la Delia, trebuia oare sa ii fi spus unde merg? Las’ e mult mai bine asa, macar sa nu stie cu ce ma ocup, ar crede ca sunt nebun. Cu ocazia asta, o sa zic ca am vazut si Brasovu’, macar gara; clar, cobor. E asa frig afara, daca pleaca fara sa anunte am pus-o, raman in gara. Ma calca pe nervi zapada asta, de 3 saptamani o tine tot asa… un Craciun in fiecare zi, doar ca nu primesc nicun cadou. E aproape hipnotizant cum pica fulgii din cer, ma uit in sus si nu se mai termina, o armata alba, in miniatura; Daca inchid ochii, cati pasi pot sa fac fara sa ma doboare arcasii cerului?… Si uite asa daca nu ma uit pe unde merg dau peste o tipa (la propriu).

– imi cer mii de scuze, n-am vrut…

– normal, dupa ce omori omu’ ce sa zici?

– ma uitam dupa…

– dupa ce te uitai, chiar asa mica iti par?!

– de fapt nu ma uitam, tocmai inchisasem ochii…

– dom’ne tu esti normal? Cu adica inchisasei ochii? Obisnuiesti des sa mergi asa? Te ajuta?!

– inca odata, imi cer scuze, nu stiu ce e cu mine, probabil zapada e de vina….

– da, bine ca nu e de vina zapada ca incerc sa ma adun de pe jos

– aaa, ma scuzati, lasati-ma sa va ajut

– mda, ca si cand, acum dupa ce m-ati ridicat ma simt mai bine.

– inca odata ma scuzati, chiar nu am vrut sunteti in regula?

– mda, sunt o femeie puternica, normal ca sunt bine.

– cred ca ar fi bine sa ne intoarcem in tren, o sa plece.

– da, asa e. O noapte linistita!

– la fel si dumneavoastra, si inca odata, va rog sa ma scuzati!

Ca sa vezi, cu ochii dupa stele si fulgi, am ajuns sa omor oamenii pe strada. Nu ma mai dau jos pana la Viena, poate mai dau peste careva si nu ma mai lasa sa ies din tara. Cred ca ar fi bine sa ma culc, si asa am prea multe ganduri. Maine cand ajung se mai elibereaza situatia. Ma tot gandesc la Delia, nu pot sa o sun, nu pot sa-i dau niciun mesaj… am imaginea ei in fata asa ca imi permit sa ii spotesc: noapte buna Delia…

  ––––––––––––––––––––––––––––––

Gara din Viena. E deja lumina afara. Pare ca pe austrieci nu i-a prea atins iarna, la ei inca straluceste soarele. Mihai coboara din tren. Dupa o noapte de somn, imaginea garii din Wien ii este ca un bulgare de soare in mijlocu’ iernii. Ia un taxi si se indreapta spre hotel. Stazile aproape ca nu au vazut zapada pe aici. Ajunge la Hotel Formula 1 si isi ia in primire camera. Nu e cine stie ce dar e de ajuns pentru cat va ramane, un pat, dus apa calda si caldura. Face un dus, porneste televizorul si adoarme.

––––––––––––––––––––––––––––––

Nu pot sa cred, asa tara ca asta n-am vazut de cand sunt. I-auzi la el, da peste mine, ma aduna de pe jos si in loc sa ma ridice, imi bate campii de cum privea el stelele cu ochii inchisi. Extraordinari romanii … cateodata imi pare rau ca am crescut aici, astia nu o sa se schimbe niciodata. Poate daca dorm un pic ma calmez, si trece si timpu’ mai repede.

-Domnisoara treziti-va!

– Ce e?

– Am ajuns in Viena de mai bine de 30 de minute, o sa plecam inapoi spre Romania…

– Sa-mi bag… cum dracu’ am dormit atat si parca tot obosita sunt, cobor acum.

– Mai aveti 2-3 minute.

– Da, va multumesc!

Nu pot sa cred, mai aveam un pic si ma intorceam inapoi. Trebuie sa incep sa dorm noaptea, in ritmu’ asta tura viitoare cand adorm s-ar putea sa nu ma mai trezesc. Asta ar fi culmea, ca-n filme, scapt de toate si mor de somn: – Taxi!!!

Si ajung si la hotel, la receptie, cu gandul la un dus fierbinte:

– Willkommen im Hotel Formula 1.

– I don’t understand you, can you speak in english please?

– Wellcome to Formula 1 hotel!

– Hello there to you to!

– Do you have a reservation?

– Yes, S.  Yvora.

– Just a second… This is your room: 313.

– Thank you.

– Have  a good day miss.

– You too!

Camera de hotel, nu ma asteptam oricum la prea multe. Fac un dus fierbinte. Comand o pizza si incerc sa inteleg ceva din ce e la televizor. Undeva in jurul orei 20, incepe sa sune alarma de incediu. Pana sa imi dau seama daca e doar o simulare sau ceva real, vad fum intrand pe sub usa. Imi iau repede telefoanele si fug la afara din cladire. Ajung jos si zic ca pentru mine.:

– sa-mi bag picioarele, asta imi mai trebuia…

– da, e … frig afara.

– ce?

– va aprobam…

– tu! Nu esti tipu’ din gara? de la Brasov!?

– ba da, am dat peste dumneavoastra…

– da, tipu’ cu capu-n stele.

– imi puteti spune si asa, inca odata imi cer scuze, n-am vrut.

– Avand in vedere cat de frumos arde hotelu’, ce pot sa zic, cred ca nu face nimic.

– Nu cred ca am facut cunostiinta, ma numesc Mihai…

– Tara arde la propriu si dumneavoastra imi recitati din „Cum sa o agat pe tipa din tren, cu o replica de 2 bani, in fata unui hotel care tocmai a luat foc”!

– Si eu sunt incatat sa va cunosc, doamna..

– Sorina, domnisoara Sorina!

[merită o continuare ?] …

O ultima privire (proza)

Imagine 1

O ultima privire…

O ultima privire, aruncata pe furis. Esti sigur ca a venit momentul sa pleci; sa pleci pentru totdeauna! Nu exista formula de salut pentru situatia in care te aflii. Trebuie sa pleci si o sa pleci; nu ai voie sa privesti inapoi si nici sa gandesti la nimic din ce a fost. Stii mult mai bine decat vrei sa para, ca nu o sa te mai intorci niciodata.

Amintiri, sentimente, idei, vise, idealuri, sperante, gandiri, un trecut agitat si o carte. Toate astea le-ai aruncat deja in cufarul etichetat: trecut! A mai ramas sa inchizi lacatul si sa arunci cheia. Poti, sti ca ai voie, e permis, e legal, mai mult de atat, e chiar moral sa iei cufarul cu tine, sa il cari pana la momentul in care simti ca devine prea greu.

O sa ajungi si la momentul in care, cufarul prezent o sa fie indeajuns de greu incat sa nu le poti cara pe amandoua. Abia atunci va trebuii sa alegi intre o cutie pe care nu mai poti sa o deschizi si o cutie in care inca poti adauga orice vrei tu;

Cu toate astea, pana acolo mai ai de asteptat, sau mai bine zis de alergat.

Esti in pragul usii, sau poate deja ai facut primul pas pentru a iesi afara, esti hotarat, ti se citeste pe chip, iti radiaza sufletul de frica si emotie, iar ochii…? Ochii sunt atintiti asupra drumului ce ti se asterne in fata, precum privirea ucigatoare pe care vulturul i-o arunca vanatului inaintea atacului final.

Un pas, inca unul, inca unul si inca unul; pana sa realizezi ce se intampla deja alergi pe un drum la al carui capat nu ai nici cea mai mica idee ce te asteapta.

Esti fascinate;  pesisajul nu seamana cu nimic din ceea ce ai vazut pana acum, iar calatoria e departe de a se termina, drum e abia la inceput.

Tocmai atunci cand aruncandu-ti privirea peste umar, realizezi ca esti departe de orice loc pe care sa il cunosti, realizezi ca ai uitat sa iei cu tine cufarul “Trecut”.

Adu-ti aminte, drumul pe care l-ai ales are un sigur sens de mers, nu te mai poti intoarce, asa cum ai cititi deja in instructiunile de folosire, NICIODATA!

Raman in urma toate cele bune, dar tine minte, tot in urma au ramas si toate cele rele iar daca privesti atent, drumul pe care mergi e chiar bun si nu esti sigurul calator speriat; de fapt, nu, nu esti sigur deloc; drumul pe care alergai, s-a transformat intr-un tren de mare viteza, si se pare ca ai bilet la clasa I. Vezi?  In dreapta ta, e inca, un loc liber. Alearga in continuare, lasa in urma fiecare statie indiferent cat de tentant ar fii sa cobori; trebuie sa ajungi la capat. O sa vezi, pana la destinatie drumul e lung iar locului inca liber de langa tine, i-a fost rezervat un pasager ce te va face sa iti doresti o calatorie la clasa I, pentru totodeauna, indiferent de vremea de afara.

De unde stiu toate astea? E simplu, am aruncat un ochi peste scenariul de pe masa regizorului. Din pacate nu am reusit sa vad numele pasagerului ce are bilet rezervat in compartimentul tau. Asa ca va trebuii sa te astepti la o surpriza din partea echipei de productie. Imi pun reputatia la bataie si iti garantez ca surpriza o sa fie placuta. Pana atunci iti reamintesc: e momentul sa pleci! Asa ca, iti urez drum bun!

Un călător fără bilet

Un călător în timp,

Pe un loc fără bilet,

Să vă ofer în schimb,

Nici zâmbete nu pot!

 

Sunt călătorul clandestin,

Nu ştii unde mă duc; de unde vin,

Acum că n-am bilet,

Rămân în câmp s-aştept.

 

Trenul timpului ce vine,

Va trece doar, pe lângă mine,

O sa vă fac vouă cu mâna,

Cum v-am facut întotdeauna.

 

Un câmp însângerat de maci,

Sub bocete de ciocârlie,

Un sigur lucru te mai rog să faci,

Să îmi păstrezi şi mie

În gara unde-ajungi,

Un loc fără să plângi!

 

Sunt în afara timpului,

Am pierdut doar un tren,

Iar tu ai amintirea zâmbetului:

Un avantaj etern!

Inspiraţie de seară

Mă urc în tren,

Mă uit în spate să văd ce mai rămâne

C-au fost şi zile rele şi-au fost şi zile bune

Se-aude sunet de plecare

Şi toată lumea e-n vagoane

Locomotiva fuge-acum urlând,

O să ma-ntorc la tine, doar în gand!