Restaurant Kaimas

Pahare Dracula - Restaurant Kaimas - Kaunas

Bucătăria lituaniană  – Restaurant Kaimas – Kaunas

La restaurantul Kaimas (sau Čili Kaimas, dacă e să fiu mai precis) se ajunge destul de ușor. Cel puțin la cel la care am mâncat deja. E la ultimul etaj din incinta (mall-ului) Akropolis.

Atmosfera e rustică, ceea ce m-a și atras de altfel. De pe băncuțele restaurantului, pe deasupra meselor din lemn, poți să admiri (dacă îți face plăcere) spectacolul de patinaj (uneori hilar, ale ori impresionant). Ce treabă are patinajul cu restaurantul ăsta și cu mâncare, în general ?
Citeşte mai departe…

Paharele Dracula

Pahare Dracula

Un alt fel de Stele Michelin.

Ca să fac o paralelă personală la stelele “Mișlan” am venit cu o idee, de la noi (dacă îmi este permisă exprimarea). De vreme ce toată lumea a auzit de Dracula, l-am ales pe Dracula. Simplu, nu ? Citeşte mai departe…

Despre Vilnius, numa’ de bine !

Despre Vilnius, numa’ de bine - partea II - Daniel NICA

Partea II

Mergând printre tarabele pline de culoare, am ajuns și la standul celor de la cropshop. Aici, Vilte și Ugne mi-au explicat cum ceasurile de perete sunt realizate din discuri tăiate cu laser. Fetele (și băieții) de la Cropshop au și un site.

Printre demonstrații de iubire, primite de la 2 bătrânei simpatici,

Citeşte mai departe…

Despre Vilnius, numa’ de bine !

Despre Vilnius, numa’ de bine - partea I - Daniel NICA

Partea I

De obicei nu scriu în aceași zi în care se întâmplă evenimentele, dar cum nu am somn o să aștern pe hârtie monitor povestea zilei de azi. Cu și despre Vilnius, cu și despre, lituanieni, letoni, francezi, ruși, polonezi, câțiva indieni și cel puțin un român, adică eu.

Azi de dimineață am urcat într-un tren către Vilnius. Deși subliniez asta de fiecare dată când am ocazia, o să o fac încă o dată: transportul în comun este cel puțin bine pus la punct. Cu siguranță Bucureștiu’ ar face bine să ia exemplul orașelor din Lituania. Trenul a făcut o oră și jumătate de la Kaunas la Vilnius. A plecat la timp. A ajuns la timp. Din păcate nu m-am simțit ca acasă în trenul de azi: controlorul a fost cât se poate de civilizat, aparatul de verificat bilete funcționează pe bază de cod QR iar condițiile din tren…
Citeşte mai departe…

Ce (n-)am vazut în Dublin

Ce (n-)am vazut în Dublin - Daniel Nica

Vinerea trecută am avut un bilet duty-travel* către Dublin, unde se presupunea că o să merg să rezolv cu contul/cardul irlandez. Același card/cont pe care se presupune că trebuie să îmi încasez salariul și pe care se presupunea că o să îl am deja, documentele fiind trimise încă din noiembrie.

Așa că, dis-de-dimineața am strigat (iar) prezent în aeroportul din Kaunas. Călătoria nu avea să fie Kaunas – Dublin, ci Kaunas – Londra – Dublin.

De ce să fie lucrurile simple ?

Înarmat cu biletele de avion în rucsac am urcat la bordul boeing-ului care urma să plece către Londra.

Citeşte mai departe…

  Pocăiții lor

pocaitii lor - Daniel NICA

 

Acum câteva zile stăteam într-un mall, în încercarea de a găsi un nou apartament, folosindu-mă de conexiunea la net (foarte bună, de altfel) a unei bănci. Evident că încercările mele de a comunica, cu cei ale căror anunțuri de închiriere le consideram interesante, au fost sortite eșecului încă la de la prima încercare.

  • Bună ziua, vorbiți engleză ?
  • Ne! și sunetul care mă anunța că discuția a fost încheiată prin apăsarea butonului roșu se auzea fără pic de menajamente.

Citeşte mai departe…

Despre cum să ajungi “stewardeză” (2)

Despre cum să ajungi “stewardeză” - Daniel NICA

Și primele impresii

Așa cum era și normal, mai încerc o dată. Se spune că a 3-a oară e cu noroc și a fost6, am fost la un alt interviu. De data asta culoarea este albastru deschis, o companie legată de Dublin. Organizarea a fost chiar mai bună decât a vecinilor îmbrăcați în roz. Am fost fix 42 de persoane. Ni s-a dat un test de limba engleză. Un fel de lucrare de control în clasa a 5-a. De completat câteva cuvinte și de ales alte câteva timpuri verbale. După ce am dat testul, ne-au lasat să așteptăm într-o sală amenajată pentru noi, cu mese, cu scaune. Știu că nu pare extraordinar, dar comparativ cu primul interviu, undeva aici se vede civilizația. Am așteptat cam o oră, o oră jumătate pâna la primul semn din partea celor care ne intervievau. Au venit în mijlocul nostru și au strigat 7 sau 8 nume, de pe o foaie. Au dispărut împreună cu persoanele nominalizate, în sala în care am dat testul. Mă gândeam că mi-aș dori să fi fost și eu strigat7. Eram ofticat, eram invidios pe cei care stăteau de vorbă, într-un al 2-lea pas, cu intervievatorii. Mă întrebam de ce mai aștept. Întrebările nu au durat mult. Cei 7 (sau 8) au ieșit din sală val-vârtej și s-au năpustit către ieșire. Am reușit să aud o conversație între o ea și cineva de la masa de lângă mine: “Cum se poate, am studiat engleză atâția ani, am făcut litere engelză-franceză. Succes fată”. Încep să înțeleg ce s-a întâmplat și îmi este confirmat în următoare minute. Cei doi intervievatori revin în mijlocul nostru. Un bătrânel simpatic, un pic grăsuț, cu părul alb și o doamnă brunetă, undeva la 40 de ani, cu o privire dură și un accent care îi transformă engleza într-o limbă necunoscută pentru mine. Mă întreb cu cine o să am norocul să stau de vorbă, de vreme ce ne-au împărțit între ei. Am stat de vorbă cu bătrânul grizonat. Am început să îi povestesc despre CV-ul meu, înainte să mă întrebe ceva, așa că atunci când a venit rândul lui să întrebe ceva, m-a întrebat dacă sunt dispus să mă relochez. I-am raspuns că da8. L-am întrebat dacă a mai fost în România, și cum i se pare, în încercarea de a-mi demostra cunoștinele pe care le am raportat la limba vorbită, cândva, de Mark Twain.

Citeşte mai departe…