Alerg pentru Spitalul Copiilor | Povestea [before]

De data chiar e important când și unde ! Așa că, să intrăm în subiect.

Când ?
Sâmbătă, 11 martie 2016, orele 10.

Unde ?
La Pădurea Verde, în Timișoara.

Ce ? De ce ?  Cine ? Cum ?
Întrebări. Întrebări ușoare.

Alerg. Alerg de …, hai să zicem, destul de mult timp, în fiecare seara. Am început să alerg pe când eram, încă, în Lituania. De ce o fac, e la fel de simplu; pentru că sănătate, plăcere și muzică bună în căști.

Subiectul nu e despre mine, dar așa am ajuns să aflu despre „Alerg pentru Spitalul Copiilor„. Nu, nu am alergat și mi-a șoptit cineva la ureche.

Într-o seara, după ce am venit de la alergat, am hotărât că e cazul să particip la un maraton. Zis și (aproape) făcut. Google combinat cu event-urile lui Zuckerberg, mi-au scos în „fața” click-ului Povestea „Alerg pentru Spitalul Copiilor„, nu un maraton convențional, dar o alergare.

Povestea e scris cu „P” intenționat. De ce ?
Voiam să aflu ce-i cu oamenii din spate și de ce fac asta. Nimic mai simplu. Am decis că e momentul perfect să scriu primul articol „BEFORE” eveniment, așa că am intrat pe facebook și le-am scris celor de la 1leu.org. Ei organizează evenimentul.

Salutări,
Vrea să scriu un scurt articol despre evenimentul de sâmbătă.
Cu cine aș putea să schimb câteva vorbe ?
Merci.
Daniel NICA

Cheat-ul ăsta de la facebook e cea mai bună invenție a internetului; răspuns a venit aproape instantaneu.

Bună Daniel, ne poți contacta la nr 072xxxxxxx,  Izabela Dragila.

Ce facem un om normal când are parte de un „customer service” atât de prompt ?
Csf ? Am sunat-o imediat pe Iza. Nu am permisiunea să-i trec numele la diminutiv dar o fac pentru că așa se întâmplă când simți (încă de la telefon) cât de fain e un om; îți vine să arzi etape și să fiți deja prieteni. Sper să-mi ierți îndrăzneala. 🙂

– Bună Izabela, Daniel NICA, la telefon.
– Da, știu, cu mine ai vorbit pe facebook.

Era la volan, când a răspuns, dar a acceptat să stăm de vorbă (da, da;  avea handsfree, v-am zis că e un om mișto !). I-am explicat rapid de ce vreau să scriu despre „alergarea” de sâmbătă ce vine.

Vă spun și vouă ce am aflat de la ea.

Scopul proiectului, pentru cei dintre voi care citesc printre rânduri, e aceea de a strânge banii necesari pentru construcția primului centru medical de oncologie și hematologie pediatrică din România.

Eu cu alte cuvinte, nu așa alese, vă spun că e vorba de primul spital echipat pentru tratarea copiilor care au cancer.

Acum, mai pe larg, pentru cei care au răbdarea și timpul necesar să citească mai departe. Ideea proiectului a plecat de la Alex Zamfir, în București. Alex lucreză în publicitate și este și scrie despre cum e să fi tată pe celmaibuntata.ro.
Prima alergare a avut loc în București în aprilie 2015, la doar câteva luni după, în iulie, urmând alergarea din Timișoara.

Am avut maxim 16 orașe în care s-a alergat simultan !

îmi spune Izabela. Știi cât de fain e când simți încântarea din vocea unui om ? E, eu am mai auzit-o; la copii mici*, atunci când primesc cadouri. A! La ei și la Iza, în replica de mai sus.

Deși fericirea din glasul ei m-a convins că-i place ce face, analizând ceea ce a zis am realizat că nu înțeleg mare lucru. Cum adică „am avut” ? Adică s-a mai întâmplat ?

Da, s-a mai întâmplat; o dată pe lună, voluntarii organizează în cât mai multe orașe din țară, o alergare în genul celei care va avea loc sâmbătă, 11 martie. Alergarea are loc în prima sâmbătă din lună.

Fiecare „maratonist” donează minim un leu și aleargă, scopul maratonului fiind unul, înainte de toate, simbolic.
Zic „maratonist” între ghilimele pentru că, Izabela îmi povestește că „alergarea e simbolica, fiecare aleargă cât poate, crosul de la Pădurea Verde are tura simbolica de 2 km și tura lunga de 7 km.”

„Băieții” ăștia și-au propus să strângă 80 de milioane de RON, în 3 ani de zile, din care au adunat până acum 563,300.

Costul Spitalului reprezintă aproximativ 14,8% din prețul de catalog al unui Boeing 737 din generația nouă.

Mă gândeam că (mai?) suntem vreo 20 de milioane în țara asta. Dacă am da toți câte 4 leu mâine ? Ar fi deja 100 % din banii pentru spitalul de care copii au nevoie.

Hai mă oameni buni, nu ne luăm un avion întreg da’ nici nu ne trebuie.
Cu banii pentru aproape 28 de scaune Boeing, ridicăm un spital.

Tot ea mi-a povestit, la fel de încântată, despre campania de strângere de monede. Ideea mi se pare formidabilă. Astfel, plecând de „măruntul”, ăla pe care îl pierdem prin mașina de spălat rufe, OAMENII ăștia au reuști să stângă în 2 campanii un total de aproape 500 de kilogram. Îți dai seama că „măruntul” nu e mai e așa mărunt când adunat face aproape o jumătate de tonă. Aproape o jumătate de tonă de monede ?! Cum ar arăta asta ?

Îmi spune că, spitalul urmează să fie construit la București și că deja, voluntarii fundației, caută teren. Deși entuziasmul Izei e molipsitor, fericirea nu e veșnică, indiferent cât ne-o dorim, iar discuția avansează spre problemele care ne fac pe toți să acționăm.

La Timișoara vin copii chiar și din Moldova. Timișoara e una din variantele fericite…

Nu are rost să mai discutăm punctele de suspensie, cred că pentru cei care au călcat măcar o dată într-un spital (ceea nu vă doresc nici în ruptu’ capului ! ), de orice fel,  le înțeleg prea bine.

Dacă mai devreme vorbeam de bucuria cadourilor… aici am simțit că, cea mai bună paralelă e momentul când afli că Moș Crăciun nu există. Iza mi-a spus, fără să își dea seama că … un fel de Moș Crăciun, există, în Timișoara, și poate doar în Timișoara.

Revenind un pic la Izabela, se pune o întrebare care al cărei răspuns pe mine mă pasionează de fiecare dată când întâlnesc oameni interesanți: cine e Izabela Drăgilă ?

Izabela e, pe lângă mama și om din televiziune este voluntara care reprezintă Asociația „1 Leu” în Timișoara așa cum puteți citi și pe site-ul lor. O admir înainte să o fi întâlnit și vă zice ea de ce. Am întrebat-o cum a decis să se implice:

” A fost o decizie de moment, am venit de la alergat, cu o stare de bine, specifica. „

Și de ce a decis să facă parte din proiectul „Alerg pentru spitalul copiilor” ?

Câteodată mă pun în locul celor care primesc aceasta veste și nu pot, sau nu vreau sa îmi imaginez ce pot simți… Pentru mine sunt eroi, atât ei cât mai ales micuții care lupta cu aceasta boala urâtă. 

În afară de boala asta urâtă, în general sunt nevoiți sa caute soluții în afară Românie, să strângă bani pentru intervenții și tratament, să plece din țară luni de zile… cunoaștem rețeta toți….

Nu putem salva copiii dar putem încerca să le oferim condiții decente de tratament, în țara lor, aproape de familie și prieteni.

Am crezut în eveniment și mă bucur că oamenii sunt deschiși și dornici să ajute.

Începând cu participanții care au venit în număr mare încă de la prima ediție. 

Surpriza plăcută, în organizarea evenimentului, au fost oamenii ne-au întins o mana de ajutor; cu mulți dintre ei nici nu ne cunoaștem, am vorbit doar la telefon și ne-au donat produse/servicii pentru organizarea evenimentului.

O altă surpriză frumoasă sunt voluntarii, majoritatea elevi de liceu dornici să se implice.

Sunt atât de mulți oameni care își doresc sa ajute… există o speranță… chiar și în România!

În concluzie, dacă înainte voiam să particip pentru că oricum alerg și e bine să faci o faptă bună, acum „Alerg pentru Spitalul Copiilor„. Abia aștept să o cunosc, în persoană, pe Iza.

Eu și câțiva colegi din trupa de teatru Compania D’arte ** ne vedem, sâmbătă 11 martie, la ora 10, să strângem bani pentru copii noștri, ai tuturor.

Cine mai aleargă cu noi ?

 

Ce e viața fără poze ? Uite câteva de la edițiile anterioare:

 

Note de subsol:

* știu, știu, e pleonasm, copii sunt deja mici prin definiția cuvântului, dar asta nu înseamnă că nu folosim formularea în vorbirea zilnică. Eu scriu noaptea, așa că merge și în scris. 😉

** un articol revelator urmează; curând. Până atunci de reținut: #hailateatru